life is a beautiful ride
Stupava Trophy, acea cursă care în fiecare an îmi da bătăi de cap nefiind sigur de participare decât cu una-două zile înainte de eveniment. Nici acest an nu a fost o excepție. Forma slabă în care mă prezentam, lipsa antrenamentului (în mod special pe MTB) și prognoza meteo nefavorabilă au fost semne mari de întrebare dacă ar trebui să particip sau nu. Am decis totuși Vineri dupamasa să mă înscriu și să concurez la traseul de 42km. Și bine am făcut!
Read more
Svätojurský MTB Maratón e un concurs de MTB in apropiere de Bratislava la care am reusit sa particip in ultimii ani, de fiecare data ferindu-ma de traseul lung. Cei 70km de pedalat si 2000 de metri de catarare m-au speriat de fiecare data, mai ales ca este organizat in fiecare an la inceput de sezon. Anul acest in ciuda tuturor motivelor am decis sa ma inscriu la acest traseu lung. Scopul a fost de a-mi testa oarecum limitele pe noul MTB (nou pentru mine) cu care nu am interactionat atat de mult in ultimele luni pe cat as fi vrut, pe cat ar fi meritat.
Daca de obicei incerc sa ma pozitionez la linia de start cat mai in fata, de aceasta data i-am lasat pe cei buni sa-si faca numarul si am pornit avand in fata vreo 50 de participanti. Am fost hotarat sa merg in ritmul meu, sa fortez doar atat cat e nevoie pentru a-mi testa limitele pe aceasta bicicleta. Totul a decurs conform planului iar la primul checkpoint (dupa vreo 10km parcursi) am aflat ca am in fata mea 47 de concurenti. Mi-a fost destul de clar ca nu o sa reusesc sa fac o figura frumoasa, un top 10-20 sau ceva de genul, asa ca am continuat concursul asa cum mi-am propus, ruland in ritmul meu.
Unul dintre motivele pentru care am fugit pana acum de traseul lung e pentru ca exista pe traseu o catarare lunga pe care cei de la tura lunga o parcurg de doua ori. Am terminat catararea din prima bucla pastrandu-mi pozitia (+/- cateva pozitii) dar pe sfarsitul acesteia au inceput sa apara si primele probleme. Cel mai probabil din cauza pozitiei defectuoase pe bicicleta am inceput sa am o durere groaznica la spate in partea de jos. E oarecum standard pentru cei care nu isi regleaza pozitia pe bicicleta dupa manual. Am continuat asa, in dureri, trecand de primele doua puncte de alimentare dar din cauza durerii am fost nevoit sa scad putin ritmul si astfel am inceput sa pierd pozitii in clasament.
Cu prima bucla terminata si cu durerea de la spate care nu ma lasa in pace am inceput sa ma pregatesc (mai mult psihic) pentru a doua bucla de pe traseu. Cateva coborari in viteza, cateva eschive pentru a ramane pe traseu si iata-ma la baza catararii lungi pentru a doua oara. Acum aveam cu mine o oarecare oboseala si o durere care incepea sa devina insuportabila. In astfel de momente biciclistii se muta pe sa in fata sau in spate pentru a angrena alte grupe de muschi relaxand astfel grupele folosite in mod normal. Pentru moment fenta a functionat dar cand urcarea a inceput sa devina din ce in ce mai abrupta am inceput sa am crampe la piciorul drept. Complet surprins de sistuatie, primul gand care mi-a venit in minte a fost: WHAT THE FUCK?! Am mai avut crampe in timpul unui concurs doar o singura data si atunci pentru un efort cu mult peste ceea ce eram obisnuit – la Salzkammergut. Stiam din experienta ca daca ma opresc piciorul o sa ramana blocat o buna bucata de vreme asa ca m-am miscat din nou in sa si am continuat – de aceasta daca cu dureri cumplite la spate si la piciorul drept.
Am continuat asa pana spre final cand coborarea lunga ce ducea spre zona de finish mi-a permis sa ma relaxez putin. Am sperat sa pot sprinta la linia de finish impreuna cu un biciclist din zona pe care il cunosc dar am fost incurcat de un biciclist cazut la pamant pentru un moment si aia a fost. N-am mai reusit sa-l prind din urma pe urmaritor si am rulat pana la linia de finish intr-un ritm demn de o tura relaxanta de Duminica dupamasa.
Am terminat concursul pe locul 53 la general si pe 31 in categorie. Departe de locurile in clasament cu care sunt obisnuit dar sunt multumit ca bicicleta s-a comportat extraordinar (cum altfel?! doooh!), ca vremea a fost excelenta si am reusit sa termin concursul cu bine. Cat despre test, acesta a fost un succes. Am aflat acum intr-un mod destul de neplacut ce am de reglat si cum ar trebui sa arate antrenamentele mele de acum inainte: ceva mai mult MTB decat sosea si mult mai multa catarare decat fac in mod obisnuit.
Anul acesta mi-am propus sa particip la ceva mai multe curse in Romania. Am in calendar atat curse de MTB cat si de sosea iar daca la prima dintre acestea am reusit sa urc pe podium fara a avea niciun fel de pretentie, a doua se pare ca n-a mai fost cu “noroc”. ROCAA MTB Lipova e un concurs de MTB in apropiere de Arad la care mi-am propus sa particip mai mult in scop de antrenament dar dat fiind profilul cursei am sperat si la o clasare buna.
Ei bine, am terminat la general pe locul 9 si pe 6 in categorie. A fost scurt dar deloc simplu. Nu stiu daca am subestimat concurenta sau am supra-estimat conditia fizica in care sunt dar pot spune ca am muncit destul de serios pentru acel loc 9. Am pornit in forta inca de la start accelerand pe singura bucata de asfalt din concurs pentru a ma pozitiona cat mai in fata inainte de prima catarare de pe traseu. Catararea i-a rupt in doua pe marea majoritate a concurentilor dar nu si pe cei care se aflau in jurul meu. Am pus serios piciorul in pedala pentru a ramane in grupul de lideri dar catararea a fost suficient de abrupta pentru a pierde contactul cu primii 5-6 rideri. Si dusi au fost. Am ramas intr-un grup restrans de 3-4, oameni pe care ii cunosteam si alaturi de care nici nu speram sa pot sta alaturi pe un astfel de traseu. Am mers impreuna pana ce o turma de oi a traversat drumul forestier si m-a fortat sa ma opresc pret de cateva zeci de secunde pentru a le lasa sa treaca. Timpul pierdut m-a costat destul de mult pentru ca a trebuit tras destul de tare pentru a-i ajunge din urma pe cei din grupul din care faceam parte. Efortul suplimentar depus si-a spus cuvantul pe a doua catarare cand am pierdut incet incet contactul cu ei, din nou.
Traseul a fost format dintr-o bucla cu doua catarari care a fost parcursa de doua ori. In a doua jumatate am pedalat alaturi de un alt baiat din aceiasi categorie, ocazie cu care am schimbat si cateva amabilitati – unul dintre motivele pentru care imi place sa particip la concursuri in Romania e ca pot comunica cu ceilalti participanti fara niciun fel de probleme. Am pedalat alaturi de el intreaga bucla dar pe ultima coborare am fortat ceva mai mult pentru a incerca sa-l las in urma evitand astfel un sprint de final pentru locul 9.
Traseul mi-a placut mult, zona la fel dar organizarea a fost putin sub ceea ce asteptam. Nu vreau sa fiu prea aspru cu cei care au organizat concursul pentru ca stiu cat de multe provocari exista in organizarea unei astfel de competitii dar unele lucruri nu le-am putut intelege deloc. Startul a fost putin haotic pentru ca in primele linii s-au pozitionat o gramada de biciclisti amatori fortandu-i pe cei mai bine pregatiti sa-i evite in primele sute de metri. Un alt lucru de neinteles a fost faptul ca organizatorii au permis unor biciclisti sa participe fara casca de protectie – total de neinteles tinand cont mai ales de coborarile tehnice si destul de rapide de pe traseu. De lipsa unor premii per categorie nu vreau sa comentez pentru ca gasirea unor sponsori generosi nu e deloc o sarcina usoara.
Per total m-am simtit bine, m-am bucurat de o zona in care nu am mai pedalat niciodata si mai ales de vremea care a tinut cu noi.
Lunca Timisului Trophy 2018 a fost primul concurs din Romania la care am decis sa particip in acest an. Decizia de a participa am luat-o dupa ce am vazut poze si clipuri video de la editia de anul trecut, cand traseul a fost uscat, afara a fost cald si atmosfera din jurul competitiei foarte buna. Planurile facute nu au iesit asa cum am crezut, dar sa ma explic.
Am ajuns pe lunca Timisului pregatit de concurs, iar traseul arata exact asa cum a fost prezentat pe fb de organizatori: noroi si zapada cat vedeai cu ochii. Am decis sa nu renunt, planul fiind sa folosesc concursul ca si antrenament. Dupa ce am luat pachetul de start m-am echipat, am dat o tura scurta si m-am asezat la linia de start. Din cauza conditiilor meteorologice organizatorii au decis sa scurteze traseul de MTB de la 60km la 35km. Decizia s-a dovedit una inteleapta si bine primita de catre toti participantii.
A fost frig, a fost umed, a fost noroi si zapada. Stiam ca o sa fie greu dar ce nu am stiu e ca voi reusi sa pastrez un ritm ridicat timp de doua ore. Am plecat in forta incercand sa fiu parte din grupul de lideri care urma sa se formeze la scurt timp dupa start. Fiind in fata am putut profita de faptul ca traseul era inca “virgin”, fara urme de roti peste tot, fara cazaturi care ar fi putut cauza pierdere mare de timp sau imposibilitatea de a depasi pe anumite segmente.
La 5 minute de la start grupul de lideri era deja format in mare masura de catre concurentii de la categoria Elite. Planul meu a functionat si alaturi de alti 3-4 amatori am reusit sa ramanem cu acest grup. A urmat insa un push-bike pe care nu il anticipasem si am pierdut roata liderilor urmand sa pedalez pentru aproximativ o ora impreuna cu doar doi ciclisti – am format un grup mic dar am reusit sa tinem un ritm suficient de ridicat pentru a nu fi ajunsi din urma. Din pacate grupul Elite se indeparta incet incet de noi pana cand nu i-am mai vazut (au terminat la 10-12 minute in fata mea).
A fost greu, foarte greu. Nu ma dureau picioarele dar in ciuda unui puls ridicat viteza media pe tot concursul a fost de doar 16.2km/h. La jumatatea traseului din grupul de 3 am ramas doar doi. Acolo a fost un punct de control unde am baut apa si am urcat pe dig pentru a pedala inapoi spre zona de finish. Digul era speranta mea pentru a ridica putin viteza dar traseul elevat s-a dovedit a fi mult mai greu decat cel din apropierea apei. Gropi, apa, zapada, noroi. Toate combinate cu frigul care mi-a cuprins degetele de la picioare m-au facut sa scad putin ritmul dupa doar o ora de concurs.
Am pedalat in doi pana la coborarea de pe dig unde sarbul cu care faceam pereche a prins un avantaj mic pe care nu am mai reusit sa-l inchid pana la final. Recunosc ca nici nu m-am stresat prea mult sa ma tin de el si sa-l ajung bazandu-ma pe faptul ca e din alta categorie. Gresit. La final mi-am dat seama ca sarbul a terminat pe locul intai si eu pe doi. Greseala mea dar la cat de obosit si infrigurat am fost nici n-am putut sa ma enervez. Oricum, scopul meu era sa ma antrenez si nici nu m-am gandit ca as avea vreo sansa sa prind podiumul. Surprize, surprize! Am terminat cei 35km in doua ore fix, am terminat concursul pe locul 2 si am urcat astfel pe podium.
Ciclistul de pe locul 3 n-a mai asteptat premierea fiind probabil coplesit de frig.
Am furat poze de pe unde am apucat pentru a pune ceva pe blog. Am si filmat in timpul concursului dar mare parte din material nu am putut sa-l folosesc din cauza noroiului ce s-a prins de lentila. Din ce am reusit sa scot de pe card am facut clipul de mai jos.
Tin sa multumesc organizatorilor pentru acest concurs. A fost greu pentru concurenti dar organizatorii au avut de luat decizii grele, de ultim moment, pentru a reusi sa organizeze un concurs multi-sport in ciuda tuturor piedicilor din partea conditiilor meteo.
Am inceput anul avand foarte mult timp liber la dispozitie, fara responsabilitati sau alte lucruri pe care le-as putea folosi ca motiv in justificarea lipsei de antrenament dar cu toate acestea sunt mult sub nivelul de performanta atins anul trecut. E oarecum normal fiind inca iarna, frig si in general vreme rea dar am incercat sa suplinesc prin exercitii de forta la sala. Degeaba. Cel putin pentru moment nu pot spune ca sunt competitiv dar daca nu e pentru podium atunci e pentru distractie #ride4fun.
Am luat startul la Stupava Winter Trophy 2018 fara prea mari asteptari dar cu speranta de a face o figura frumoasa. Obiectivul principal a fost sa testez noua bicicleta (S-Works Epic) intr-un concurs si tot ce pot spune e ca nu a dezamagit deloc. In schimb picioarele au lesinat aproape de capatul primei catarari serioase de pe traseu. Am reusit sa stau alaturi de grupul lider destul de mult dar in cele din urma am fost nevoit sa incetinesc si sa ma dau batut.
Am continuat mai departe incercand sa ma bucur de o tura frumoasa prin zapada. Bicicleta s-a dovedit a fi foarte stabila iar cauciucurile cu o aderenta peste asteptari. Am fortat unde am putut si am incetinit unde a fost nevoie, totul pentru a incerca sa termin tura in siguranta vazand ca in jurul meu se cadea pe rupte. La propriu, unii si-au rupt pana si cadrul bicicletei intr-o astfel de cazatura.
Am avut montata o camera pe piept (nu destul de bine se pare pentru ca filmarea e destul de miscata) si am reusit astfel sa fac un clip scurt cu secvente filmate pe traseu.
Am terminat concursul pe locul 12 in categorie si 27 la general. Un rezultat slab tinand cont de conditia fizica avuta in vara trecuta dar un rezultat bun tinand cont de lipsa de antrenament din ultimele doua luni (cumulata si cu alte probleme care au afectat psihicul mai mult decat fizicul). Un rezultat de care sunt multumit si care sper sa ma motiveze suficient de mult pentru a iesi la antrenamente pe bicicleta mai des.
Urmatorul concurs din calendar va fi in Romania, prin Martie.
Am cam ramas in urma cu recenziile facute concursurilor la care am participat in ultima perioada. In ultimul weekend din Aprilie am avut programate 3 concursuri in 3 zile consecutive dar in cele din urma planul a fost dat putin peste cap si am ales sa merg doar la primele doua. Primul a fost un concurs de MTB in apropiere de Bratislava urmat in ziua urmatoare de un concurs de strada in Austria.
Am mai participat in trecut la cateva editii ale ŠKODA Svätojurský MTB Maratón dar de fiecare data am ales traseul de 42km. Pentru ca in acest an nu am stat prea mult pe MTB si pentru ca in ziua urmatoare eram inscris la un concurs de strada foarte greu am ales sa particip cu batranul meu MTB la traseul de 21km. Read more
Culcat devreme vineri (pe la unu dimineata). Trezit devreme sambata (pe la 6:30 dimineata). Bagat o cafea maaaaaare, pus bicicleta pe masina, echipamentul si sculele in portbagaj si nevasta pe locul din dreapta al masinii si plecat spre Nova Dubnica. Condus 130km+, parcat, luat pachetul de start, echipat, incalzit vreo 10 minute, asezat la linia de start (printre singurii cu un mtb pe 26) si scobit in nas pana la numaratoarea inversa.
Accelerare inca de la start, luptat cu prostia omeneasca si curbele taiate la maxim de alti biciclisti, chinuit pe prima urcare dar obtinut o distanta fata de pluton. S-au gasit vreo 10 mai breji sa accelereze si n-am reusit sa ma tin de ei. Format un grup de 3-4 la fel de zdraveni ca mine. Chinuit picioare si bicicleta pe trailuri extrem de tehnice atat pe urcari cat si pe coborari.
Primul punct de haleala – skip. Pedalat mai departe. Panta de 23% integral pe bicicleta – yeah! Inca o urcare lunga. Picioarele deja in lacrimi si suspine. Bicicleta scartaia si ea de durere si chin. O coborare extrem de tehnica. Scapat de doi din grup (unul s-a imprastiat – al doilea n-a putut tine pasul).
Al doilea punct de haleala – baut un pahar cu apa. Sprint pe urcare cat am putut. Scapat de inca unul din grup (a ramas in spate si s-a pierdut pana la urma). Ramas singur pentru vreo 15 minute. Pedalat si bucurat ochii cu peisajul extraodinar. Iesit din padure si intrat pe o urcare pe iarba. Lacrimi si suspine din nou. Chinuit degeaba, parca pedalam cu ambele roti pe pana. Un viteaz ma ajunge. Intrat din nou in padure si format un grup de 3.
Stiam ca in fata sunt tot vreo 10 meseriasi. Intrat pe ultima coborare (lunga tare – vreo 9-10km) deloc tehnica dar extrem de rapida. Preluat conducerea grupului de 3 si fortat sa raman in fata pana la iesirea din padure – checked! Iesit din padure, intrat pe asfalt si pedalat vreo 2.5km spre linia de final stand in pozitie aero. Trecut linia de final in 02h15min. Unul din grupul de 3 m-a felicitat (in slovaca) pentru efortul depus pe final – n-au reusit sa ma ajunga.
Bucurat, pozat de nevasta, spalat bicicleta, schimbat de echipamentul murdar si cautat cantina (au mutat-o. iar). Gasit cantina dar mancarea nu a fost gata (iar!). Baut o bere fara si condus spre casa.
Cam asta ar fi scriptul ultimului concurs de mountain bike la care particip in acest an – Continental Novodubnický Maraton 2016. Zona si traseele sunt foarte faine dar organizarea scartaie putin. Anul trecut am cautat cantina vreo 25 de minute si cand am gasit-o am avut supriza sa fie inchisa pentru ca mancarea nu era gata. Anul asta am cautat cantina vreo 10 minute si restul povestii se repeta. Am ramas nemancat. Cativa biciclisti s-au pierdut (vezi Strava Fly-by) pentru ca marcajul a lasat de dorit in cateva zone cheie. Istoria se repeta pentru ca la fel a fost si acum doi ani.
Am terminat traseul de 42km pe locul 11 din 229 participanti in categorie si 12 la general. Se pare ca din grupul de 11 din fata mea 10 erau din categoria mea (la naiba!). Mi-am propus sa termin in primii 10 dar am sfarsit pe 11. Terminand pe 12 anul trecut pot spune ca e o imbunatatire. Timpul a fost si el mai scurt cu vreo 20 minute fata de editia precedenta. Toate bune si frumoase. Mai vrem. #ride4fun
Organizatorii Skoda Stupava MTB Trophy au schimbat traseul anul trecut. De fapt, au schimbat locul de start/finish iar odata cu acesta s-au modificat si primii km din traseu. In ce priveste finish-ul, acesta e oarecum pe traseul vechi fiind adaugate doar cateva obstacole peste care trebuie sa treci in ultimii 200-300m cat si un parau adanc de 20-30cm prin care esti obligat sa treci.
Anul trecut nu am participat la acest concurs fiind plecat in Romania asa ca nu aveam un timp de batut, nemaifiind pe acest traseu inainte. Mi-am propus totusi sa trag tare si sa incerc sa termin in primii 10, avand astfel de batut locul 12 obtinut in 2014.
M-am trezit Sambata de dimineata, iar dupa un mic dejun si o cafea am pornit la drum. Imi place sa ajung la concursuri cu cel putin o ora inainte de inceperea acestuia. Imi place sa am suficient timp sa ma pregatesc, sa verific bicicleta si sa ma incalzesc 15-20min. Asa am facut si azi, ajungand la locul de start cu doua ore inainte de startul acestuia. Am adaugat timp in plus pentru a apuca sa-mi iau pachetul de start si pentru a pregati bicicleta.
Cand mai erau 30 de minute ramase m-am indreptat spre linia de start. Doar cine nu a participat la un concurs de mtb nu stie cat de important e sa te pozitionezi cat mai in fata la linia de start. La fel cum se intampla la fiecare concurs si azi au venit “profesionistii” si s-au bagat in fata. Nu m-ar deranja atat de tare daca la start ar pleca si nu i-as mai ajunge dar pe marea majoritate dintre cei care s-au bagat in fata i-am depasit azi pe primele doua urcari. Jenant, enervant dar n-am ce face in privinta bunului simt al acestora. Pur si simplu lipseste. E lipsa acuta de bun simt si respect pentru ceilalti participanti.
La 11 fix s-a dat startul, primii kilometri din traseul nou fiind pe sosea. M-a cam rupt asfaltul cu rotile mele de 26″ lasate putin moi pentru o aderenta mai buna in padure dar macar am stat la cutie pentru a ma feri de vant pana am ajuns in Borinka, locul de unde incepe prima urcare de pe traseu. Stiam ca prima urcare v-a face diferenta pe un traseu de doar 42km asa ca am strans din dinti si am pedalat la deal incercand sa nu pierd foarte mult timp. Am ajuns in varf cu o diferenta de vreo 30secunde fata de primul grup format din 7-10 biciclisti. Am pedalat mai departe, am facut coborarea scurta dar destul de tehnica in viteza si am inceput din nou o urcare, de data aceasta mai usoara dar lunga. Am reusit sa depasesc cativa obositi, iar dupa 16km si 37 de minute pe traseu am ajuns la baza celei mai grele urcari: 1.5km lungime cu o medie de 10%, off-road pe bolovani si radacini. In prima parte a urcarii am trecut de vreo 4 lesinati (2 dintre ei m-au depasit pe o coborare rapida dar periculoasa) si la una dintre curbe am reusit sa vad grupul lider in departare. Din pacate n-am reusit sa reduc diferenta dintre mine si acestia, ei luand un avantaj considerabil odata ajunsi in varf.
La primul punct de alimentare (Kamzik) am baut un pahar de apa in viteza si am pornit pe singletrail. Traseul il stiu ca in palma dar asta nu inseamna ca si zbor pe el. Era in schimb sa zbor in cap la unul din cele cateva salturi de pe traseu. M-am aplecat prea mult in fata si era sa zbor peste ghidon dar cursa lunga a furcii a atenuat si corectat greseala suficient cat sa pot continua in siguranta.
La iesirea de pe singletrail-uri ne-am intersectat cu traseul scurt de 25km care era plin de biciclisti entuziasti pedaland incet si mergand in paralel. M-am alaturat altor doi biciclisti de pe traseul meu si am trecut in viteza si slalom de toti acei entuziasti. In unele situatii a fost nevoie de racnetele unuia dintre noi pentru a-i convinge pe acestia sa ne lase si noua juma’ de metru din drumul forestier.
Am ajuns la al doilea punct de alimentare (Biely Kriz) in o ora si 30 de minute. Atunci mi-am dat seama ca am un timp destul de bun si dupa inca un pahar de apa am inceput coborarea spre Borinka. O coborare lunga pe drum forestier (cu cateva scurte urcari usoare) in care se ating viteze destul de mari daca uiti sa franezi. Grupul de 3 din care am facut parte a ajuns sa fie de doi, unul l-am pierdut pe traseu. L-am lasat pe celalalt din grup sa stea in fata (era nervosul care urla la cei mai inceti sa se dea deoparte) avand astfel cale libera. Prima jumatate din coborare am parcurs-o fara prea mari probleme dar in a doua parte au aparut noroiul si beltile mari ramase de la ploile de acum cateva zile. Unele am reusit sa le ocolim dar prin cele mai multe a trebuit sa trecem pentru ca erau cat drumul de mari. Unele au fost suficient de adanci incat rotile au intrat pana la osie. Viteazul din fata mea a uitat de frane si il vedeam cum se distanteaza pe coborare. Cand a avut vreo 50 de metri in fata mea l-am vazut cum pierde controlul bicicletei si se da peste cap aterizand cu tot cu aceasta intr-o baltoaca mare, adanca si plina cu noroi. S-a ridicat extrem de repede si a sarit pe bicicleta pana am ajuns eu la el.
Ultimul km din traseu este printr-o vale (valau) si trebuie sa fii foarte atent la drum si sa sari de pe o parte pe alta a valaului pentru a evita mijlocul plin de crengi, butuci si bolovani. Stiam de aceasta sectiune din traseu asa ca am tras tare si l-am depasit pe viteazul din fata mea plus inca doi de pe traseul scurt pentru a avea cale libera pe acea vale.
Cu 300m inainte de linia de sosire traseul trece printr-un parau suficient de adanc sa te ude tot si sa te incetineasca. Am trecut prin apa in viteza stropind asistenta de pe margine si am terminat concursul in 1h49min, la 11 minute in spatele locului 1. Mi-am asigurat astfel locul 7 din 143 in categorie si 19 la general din vreo 390 de participanti la tura de 42km. Sunt multumit de rezultat dar cred ca se putea si mai bine. Daca aveam mai multa incredere in mine si reuseam sa fortez putin mai mult pe prima urcare pentru a ramane in grupul lider poate reuseam sa ma apropii si mai mult de podium. Poate la anu’. Poate!
Per total sunt multumit. Am reusit sa termin inca un concurs frumos fara sa cad si fara sa am vreo problema tehnica. Am avut parte de o vreme excelenta si de o organizare impecabila a intregului eveniment. La prima participare de acum 3 ani am iesit pe locul 81, iar azi pe 7. Este vizibila evolutia din acesti 3 ani dar cred si simt ca se poate si mai bine. Ramane sa-mi demonstrez acest lucru in anii urmatori.
In 2011 am auzit prima oara despre acest concurs de mountainbiking pentru “eroi”. Am vazut si un clip de prezentare atunci care m-a speriat dar care m-a facut sa-mi doresc sa ajung in acea zona minunata a Dolomitilor. Au trecut cativa ani de atunci timp in care mai multi cunoscuti s-au incumetat sa se inscrie, sa participe si sa termine aceasta proba de foc din calendarul competitional al amatorilor, sa termine traseul lung al Sellaronda HERO.
Anul trecut am facut primul pas spre concursurile mai mari, mai grele, cunoscute in lumea larga. Am participat la Salzkammergut Trophy si mi-a placut. Am ales atunci un traseu de 70+ km pe care l-am terminat fara evenimente nedorite si pe o pozitie cel putin multumitoare. Atunci am prins curaj si am decis ca pentru anul 2016 sa ma avant la proba de foc si sa ma inscriu la Sellaronda HERO traseul lung.
Fara sa urc pe mountainbike o luna de zile din cauza unei defectiuni la roata spate (care nu a fost reparata nici pana in prezent), cu bicicleta mai mult carpita decat reparata, fara prea mult antrenament (am fost in vacanta in Romania) si putin obosit dupa orele multe state in masina la volan, m-am prezentat la linia de start entuziasmat fiind de vremea buna de afara. Era un cer partial senin, soare dar frig. Am tremurat putin la linia de start din cauza celor doar 4-5 grade de afara dar eram sigur ca odata pornit in cursa ma voi incalzi.
Fiind la prima participare, amator, nelegitimat si fara echipa am fost repartizat in penultima grupa pe grila de start. Am pornit in grupa 13 din 14 la o ora si jumatate fata de prima grupa. La start a fost o nebunie generala dar cu putin noroc am reusit sa ma pozitionez in primele linii.
Traseul de concurs nu cred ca are suprafete plate, e doar urcare si coborare. Asa a fost inca de la start. Am inceput o urcare lunga la inceputul careia am auzit de pe margine “uite un roman! Hai Romania!”. Am zambit si am pedalat mai departe incercand sa-mi gasesc ritmul, respiratia si sa urc ritmul cardiac cat mai rapid.
Prima urcare din traseu a fost lunga de 5.1km cu diferenta de nivel pozitiva de peste 700m si cu o panta medie de 14%. Am mers atat de bine pe aceasta urcare incat odata ajuns in varf eram pe pozitia 15 in categorie si 52 la general. A fost greu dar pastrand un ritm constant si fiind cu ochii mereu pe HRM pentru a evita zona rosie am reusit sa depasesc o gramada de biciclisti. Am depasit si biciclisti care la start au fost cu 3-4 grupe inaintea mea. Ajuns in varf am avut parte din nou de o incurajare “Hai Romania!” venita de la acelasi grup de romani urcati in varf de munte cu gondola.
In varf am bagat un gel si am inceput coborarea dar nu inainte de a face catea poze in minte cu peisajul extraordinar din jurul meu. Am pornit la vale pe un drum uscat, prafuit si fara prea multa aderenta. Datorita numarului mare de biciclisti depasiti pe urcare am reusit sa scap de coada care se formeaza de obicei la intrarea pe singletrail (din ce am auzit de la altii acolo se sta chiar si 5 minute in asteptare). Am intrat pe singletrail dar in scurt timp am dat peste fricosii care se dadeau jos de pe bicicleta si formau blocaje in urma lor. Am mai taiat din curbe, am mai riscat mergand la vale pe langa carare, prin iarba mare ce ascundea capcane. Am trecut pe langa o gramada de biciclisti loviti in urma cazaturilor iar dupa 7 km am ajuns la capatul coborarii.
Am trecut de primul punct de alimentare fara sa opresc si am inceput cea de-a doua urcare din traseu. O urcare formata din doua segmente: primul lung de aproape 3km cu 350m elevatie si o panta medie de 12% urmat de un al doilea segment lung de 2.5km cu 120m elevatie si o panta medie de 5%. Am reusit sa raman pe bicicleta si aceasta a doua urcare (mai putin cativa metri in care a trebuit sa lasam ambulanta sa treaca de noi) pastrand acelasi ritm ca si pe prima urcare.
Am ajuns la al doilea checkpoint dupa primele doua urcari pe pozitia 17 in categorie si 63 la general. Inca ma simteam bine cand am inceput cea dea doua coborare lunga din traseu, o coborare lunga de 12km, ondulata, cu urcari si coborari succesive. Tot pe aceasta coborare au inceput sa apara si segmentele cu adevarat tehnice, segmente care necesitau o conditie fizica buna, un control bun al bicicletei si putin noroc. Multi au cazut, si mai multi s-au dat jos formand din nou ambuteiaje in zone cu noroi, radacini si bolovani. Tot pe aceasta coborare a inceput si ploaia, una care la scurt timp s-a transformat in furtuna.
Furtuna a facut ca mare parte din cea de-a treia catarare sa fie impracticabila. Practic, toti biciclistii pe care ii aveam in plan vizual au impins mai mult de jumatate din cei 10km cat avea catararea. Panta medie de peste 10% a solicitat conditia fizica a tuturor. Aici am inceput sa spun “Ai de ma-sa!” fiind acompaniat de italieni cu “madonna!” sau “cazzo!”. Urasc sa imping bicicleta pentru ca ma oboseste mai mult decat daca as pedala, pentru ca scade ritmul cardiac si raceste intreg corpul. Am impins aproape o ora, in reprize urmate de scurte momente in care se putea sta pe bicicleta. Pe la jumatatea catararii am iesit din padure iar faptul ca vedeam cat de mult mai aveam de urcat era demoralizator. Din cauza temperaturii care a scazut pana la 0 grade ploaia s-a transformat in grindina care cadea atat de tare ca durea.
Pe aceasta urcare am avut primele doua momente in care m-am gandit serios sa abandonez. Ajuns in varf am fost atat de inghetat incat nu-mi mai simteam deloc degetele de la maini. N-am reusit nici macar sa deschid bidonul pentru a-l umple cu apa. Am baut 4-5 pahare de Cola, am spalat bicicleta si am pornit la vale tremurand din toate incheieturile. Coborarea a fost una riscanta, s-a mers pe singletrailuri inguste si fara nicio protectie in caz de cazatura. Tremuram atat de tare si ma dureau degetele atat de rau incat deabia am putut controla bicicleta. Din acest loc nu exista poze, nu exista filmare. A fost atat de urat afara incat elicopterele care filmau nu au putut urca acolo. Acela a fost al 3-lea moment in care m-am gandit sa abandonez. Ma gandeam sa ma opresc in Pordoi pentru a nu risca o accidentare nasoala.
Chiar inainte de Pordoi am fost pozat de un fotograf invelit impreuna cu aparatul sau in pungi de plastic.
Scurta urcare spre Pordoi si cantitatea mare de zahar din Cola m-au incalzit suficient de mult cat sa pot sa ma controlez din nou si, cel mai important, sa pot controla bicicleta. Am ajuns la punctul de control in pasul Pordoi dupa 5 ore si jumatate fiind pe pozitia 33 in categorie si 147 la general. Am pierdut o gramada de timp, de pozitii in clasament dar mai ales o gramada de energie fiind aproape epuizat.
Am inceput coborarea de pe Pordoi lunga de vreo 10km fara sa stiu ce ma asteapta. Segmente extrem de tehnice, abrupte, prin padure, intr-un noroi pana la glezne. Normal, din aceste locuri nu exista poze oficiale care sa arate si partea urata a acestui concurs. Foarte multi au cazut si aici chiar daca nimeni nu s-a incumetat sa coboare pe bicicleta. Era practic imposibil. Am pierdut din nou foarte mult timp cu acest pushbike practicat atat pe segmente in urcare cat si pe coborare. Nu e de mirare de viteza medie pe intreg concursul e de doar 10km/h.
Ajuns la baza coborarii a iesit soarele pentru scurt timp si am reusit sa ma dezghet. Am oprit la punctul de alimentare pentru a mai baga putina Cola, doua geluri, cateva bucati de banana si doua fursecuri. Bidonul de apa era tot intepenit (si asa a ramas pana la final) fiind astfel condamnat sa beau lichide doar in punctele de alimentare ramase.
Complet dezghetat dar plin noroi am inceput cea de-a patra catarare din traseu. Am reusit sa stau pe bicicleta aproape in totalitate pastrand din nou un ritm constant. Din cauza frigului suferit mi-a fost imposibil sa mai ridic ritmul cardiac peste valori de 150-160rpm. Ma dureau toate dar gandul ca pana la final mai e doar o urcare ma incuraja. Asta pana a inceput sa ploua din nou si frigul sa se instaleze in tot corpul. Am pedalat mai departe ajungand in penultimul punct de control pe pozitia 34 in categorie si 150 la general fiind in concurs de 7 ore si 40 de minute.
Inca o urcare scurta, inca o repriza de ploaie rece, cateva vacute la pascut dupa care a inceput coborarea de final. Aici traseul scurt si cel lung s-au intalnit din nou facand ultima coborare destul de riscanta. Cei de pe traseul scurt veneau incet, in grupuri mari si ocupau tot drumul in timp ce cei de pe traseul lung coborau cu peste 40-50 la ora pe o suprafata plina de noroi si bolovani. Am trecut si de punctul de control aflat la 1km inainte de final castigand o pozitie in categorie (33) si 9 la general (141).
Am trecut linia de final epuizat, plin de noroi si aproape inghetat. Organizatorii au oferit folii de protectie menite sa pastreze temperatura corpului ridicata dar fiind deja inghetat nu prea am mai avut ce pastra.
Mi-am luat medalia de Hero, am spalat bicicleta, am mancat portia de paste oferite la final si am pornit spre hotel cu gandul doar la un dus fierbinte.
A fost cu siguranta o metoda inedita de a-mi petrece ziua de nastere, o zi pe care nu cred ca o voi uita vreodata.
Ma bucur ca am participat si terminat acest concurs pe care organizatorii il numesc “cel mai greu maraton mtb din lume”. A fost o experienta inedita, nu foarte placuta, o zi plina de suferinta. Nu stiu daca este cel mai greu maraton mtb din lume dar cu siguranta este cel mai greu concurs la care am participat eu pana in prezent.
Zona in care se desfasoara concursul este absolut senzationala, desprinsa parca dintr-un basm. M-am plans si o sa ma plang in continuare de cat de dur a fost acest traseu dar gandind acum la rece cred ca a fost ales asa in mod intentionat. Nu sunt multe concursuri la finalul carora vezi barbati in toata firea plangand, fiind epuizati dar mandri ca l-au terminat.