Sereďmaratón a fost (in urma cu cativa ani) primul meu concurs de sosea. Read more
Tag: cursiera (page 2 of 3)
Am fost in Romania pentru o foarte scurta vizita si am profitat de acest lucru pentru a participa la unul dintre putinele concursuri de sosea desfasurate in apropiere de Arad – la Deva. Read more
Sambata, zi de tura lunga in mod normal dar azi a batut vantul mai tare decat de obicei si nevasta avea Read more
Dupa ce primul concurs in tricoul echipei Expendables s-a terminat prematur pentru mine am insistat sa ma intorc din nou pe circuitul Slovakia Ring. Read more
Bike Attack 100 e un concurs de ciclism organizat pe circuitul de curse Slovakia Ring aflat la 30km de Bratislava. Read more
Am ajuns la a 3-a participare la Sereďmaratón, un concurs de sosea ce se desfasoara in Sered, o localitate in apropiere de Nitra, Slovacia. Nu credeam ca o sa ajung la aceast concurs dar planul s-a schimbat cu 3 zile inainte de concurs. Vremea a cooperat si astfel am hotarat sa particip pentru a 3-a oara in acest concurs ce se desfasoara pe un traseu lung de ~116km.
Am pornit in concurs alaturi de alti 233 de biciclisti plini de energie si avant. S-a mers intr-un grup destul de compact pentru aproximativ 65km. Cateva urcari scurte dar abrupte au spart grupul compact in cateva mai mici dar bariera care a coborat la o trecere peste calea ferata ne-a adus din nou impreuna. Cateva sprinturi, cateva atacuri plus urcari si coborari mai abrupte au rupt din nou grupul dar adevarata provocare a inceput de la kilometru 66.
O urcare lunga de 4 km cu o panta medie de 5% a spart plutonul in atat de multe bucati incat pe sosea s-a format un sir indian. Am incercat sa stau cu grupul din fata cat de mult am putut dar in ultimul kilometru de urcare am cedat si a trebuit sa o las mai moale. Odata ajuns in varf am luat o sticla cu apa din mers, am baut un gat si am continuat fara sa opresc la punctul de alimentare. Speram ca cei din fata sa nu coboare foarte tare si sa-i ajung undeva la baza dealului dar n-a fost sa fie asa. Am prins din urma doi biciclisti pe coborare dar grupul se distanta de noi cu fiecare kilometru parcurs.
De la kilometru 75 drumul era plin de urcari si coborari de pe dealuri. Am fortat, am lucrat impreuna cu ceilalti doi pana cand unul dintre ei a cedat si a ramas in urma. Am continuat in doi si am reusit sa ajungem din urma un grup de 4 alaturi de care am pedalat pana la final. Din cei 4 doar 1 a fost dispus sa lucreze si astfel dintr-un grup de 6 munceam 3. A urmat ultima catarare serioasa din traseu la km 95. Am reusit sa ajungem in varf pastrand grupul compact dar eu am ramas fara apa. Am pedalat mai departe spre linia de finish. Stiam foarte bine traseul si-mi facusem un plan de atac pentru ultimii 500m.
Semnul care indica ultimii 500m din traseu este situat pe un pod. Mi-am facut un plan sa atac grupul la capatul podului pentru a intra primul in cele doua viraje de 90 de grade (primul la dreapta urmat de unul la stanga) aflate in ultimii 2-300m. Asadar, am trecut de semnul de 500m, am ajuns la capatul podului si am pornit atacul de pe pozitia a 3-a din grup (ideal). Ce n-am stiut atunci a fost faptul ca am fost ajunsi din urma de un grup de vreo 5-6 ciclisti. Unul dintre acestia a atacat cam in acelasi timp cu mine si a reusit sa ma depaseasca chiar inainte de primul viraj. Am reusit totusi sa pastrez pozitia a doua si mi-am propus sa-l atac dupa ce trecem de ambele viraje, adica in ultima suta de metri din traseu. Daca am reusit sau nu sa castig sprintul vedeti in clipul de mai jos.
Am terminat aceasta a 3-a participare la Sereďmaratón pe locul 16 in categorie si 53 la general dintr-un total de 233 de participanti. Cred ca as fi putut scoate un rezultat si mai bun daca nu ma ambitionam sa accept provocarea de a face 21.000 de metri catarare in 3 saptamani. Oboseala din picioare si-a spus cuvantul pe acea urcare de la jumatatea traseului.
Per total sunt multumit de rezultat, cu atat mai mult cu cat participarea la acest eveniment a fost incerta pana inainte de concurs. Vremea a fost frumoasa, a fost cald, am reusit sa nu cad si sa nu am probleme tehnice la fel ca anul trecut. A fost o tura si un concurs reusit. #ride4fun
Vienna este cunoscut ca un oras prietenos cu biciclistii datorita vastei retele de piste pentru biciclete. Cu toate acestea, a pedala prin inima orasului fara trafic, cu oameni care sa te aplaude si incurajeze, cu politie care sa te ghideze si sa-ti ofere cale libera este o ocazie unica. Aceasta ocazie se numeste Gran Fondo Giro d’Italia Vienna. O competitie pentru ciclisti care ofera oricarui biciclist sansa se a face toate lucrurile descrise mai sus.
Competitia se desfasoara pe trei trasee (Junior pentru copii, Medio Fondo pentru biciclistii de ocazie si Gran Fondo pentru rutieristii antrenati) gandite astfel incat fiecare biciclist sa poata participa indiferent de bicicleta din dotare sau nivelul de pregatire fizica.
M-am inscris din timp la traseul lung – Gran Fondo – pentru a testa in concurs noua bicicleta. Au fost 135 de km cu aproape 1400 metri diferenta de nivel pozitiva dar pe langa ceilalti 656 de biciclisti din pluton am fost nevoit sa lupt si cu urcari foarte abrupte si vant extrem de puternic care ne-a batut din fata pentru vreo 40-50km.
Startul s-a dat din apropiere de parcul de distractii Prater. Au fost doua grupuri care au pornit la o diferenta de 30 secunde iar eu am fost pozitionat in cel de-al doilea grup (asta s-a facut in functie de viteza medie pe care am dat-o la inscriere – multi mincinosi printre cei din fata). Am pornit cu un dezavantaj dar am folosit primii 20 de km din traseu in care cursa a fost neutralizata pentru a castiga cat mai multe pozitii. Asadar, daca la start am fost undeva pe la pozitia 350-400, la finalul segmentului neutralizat (centrul orasului plus putin din malul Dunarii) am ajuns in primii 100. In acest segment au fost (cel putin) doua cazaturi urate care s-au intamplat aproape de mine. Prima cauzata de linia de tramvai (a luat cu ea 3-4 biciclisti) iar a doua de neatentie (a luat cu ea peste 10 biciclisti care s-au dat peste cap din cauza vitezei).
Politia si pompierii au facut o treaba foarte buna de-a lungul intregului traseu blocand toate drumurile si strazile care se intersectau cu traseul. S-a putut astfel pedala pe toata latimea drumului fara grija traficului (asa cum se intampla la alte concursuri).
Imediat dupa startul oficial (~km 20) a inceput nebunia. Viteza a crescut brusc si odata cu ea riscul de accidente. Am incercat sa stau pe marginea plutonului pentru a evita cazaturile si am reusit. N-am apucat bine sa ne incalzim ca am si dat piept cu prima catarare de pe traseu. Lunga de doar 200m dar cu panta medie de 10%. A fost primul test si primul segment in care plutonul s-a imprastiat considerabil. Imediat dupa aceasta scurta urcare a urma o alta mai lunga de 1.5km si masurand tot in jur de 10%. Stiam ca daca reusesc sa raman cu plutonul din fata pana in varf voi avea o sansa sa termin concursul pe o pozitie buna asa ca am dat tot ce am avut pe aceste urcari. Poza de mai jos a fost facuta pe prima urcare.
Ajuns in varful dealului dupa prima catarare serioasa mi-am dat seama ca plutonul din fata (primii 100) s-a rupt in bucati de cate 10-20 biciclisti. M-am uitat putin prin jur si m-am lipit de un astfel de grup alaturi de care am facut si prima coborare pe serpentine. Am reusit sa castig cateva pozitii pe coborare dar nimic grozav. Am preferat sa cobor in fata grupului pentru a evita o eventuala cazatura pe coborare dar odata ajuns jos m-am pozitionat in coada grupului pentru a-mi relaxa putin picioarele pregatindu-ma pentru a doua catarare serioasa din traseu.
A doua catarare mare a fost formata din doua segmente: primul lung de 5.3km cu panta medie de 4% urmat de un alt segment de 2.3km cu panta medie de 5%. Aici lucrurile au inceput sa prinda contur. Grupul nostru s-a rupt in vreo 3 bucati dar am reusit sa ma tin de cei din fata pana in varf. Am facut si coborarea impreuna cu ei dar odata ajunsi jos mi-am dat seama ca nu suntem mai mult de 10 biciclisti ramasi in grup. N-ar fi fost o problema prea mare daca odata trecuti de Tulln nu am fi fost intampinati de un vant extrem de puternic care ne batea din fata.
Am pedalat stand la trena cu schimbul dar intr-un moment de neatentie (fiind distrasi de discutia pe care incerca sa o aiba unul dintre oficialii aflati pe motor cu un biciclist din grupul nostru) vreo 4-5 biciclisti au reusit sa se rupa de grup si sa prinda un usor avans. Dupa alti cativa km am ramas pe traseu doar doi, avand cate un un grup mic in fata si in spate. Am pedalat impreuna cu celalalt biciclist prin rotatie pentru vreo 20-30km dar vantul ne-a omorat picioarele. Aveam un ritm cardiac bun dar picioarele ardeau. Tipul m-a intrebat daca nu vreau sa o lasam mai moale pentru a astepta grupul din spate dar i-am spus ca inca mai sper sa-i ajungem pe cei din fata – vise.
Cu 30 de km ramasi de pedalat am fost ajunsi din spate de un grup format din 15-20 biciclisti care pareau pusi pe fapte mari. M-am infipt in grup undeva pe la mijloc si am evitat sa mai stau in fata pentru tot restul cursei. Fiind un grup destul de maricel am fost escortati de un motor al politiei si unul al oficialilor cursei. Am avut cale libera pana la final unde am sprintat reusind sa devansez 4 membri ai grupului pe final.
A fost un concurs greu dar echilibrat. Am avut parte de un pluton foarte mare la inceput (656 biciclisti), am avut parte de o tura prin centrul Vienei (ocazie unica), de escorta politiei, de drumuri inchise traficului, de spectatori extraordinari pe toata lungimea traseului, de cazaturi urate, de catarari abrupte, de sprinturi, de vant puternic samd. A fost un concurs din care am avut ce invata si totodata un test foarte bun pentru noua bicicleta.
Am terminat concursul in 4h:05, la 20 de minute distanta de locul 1 (la general) clasandu-ma astfel pe locul 47 din 656 la general si pe 23 din 173 in categorie. Un rezultat muncit de care sunt mandru.
E agitatie mare in capul meu inainte de un concurs dar cand e vorba de un concurs de sosea agitatia e si mai mare. Numarul mare de participanti aliniati la start prevestesc oarecum ceea ce urmeaza sa se intample pe drum. Asa a fost anul trecut, asa a fost si acum.
Am participat anul acesta pentru a doua oara la cursa de sosea SereďMaraton. Plin de emotie si frica m-am aliniat la start alaturi de ceilalti 180-190 de participanti. Dupa start am inceput sa rulam constant cu peste 40km/h fiind ingramaditi unul in altul. Parea ca drumul era neicapator pentru toti. Fiecare isi cauta un loc cat mai in fata incercand sa ne ferim de vant, gropi si eventuale cazaturi.
N-au trecut decat vreo 20 de km cand in fata mea a explodat o roata (tubeless) din cauza caldurii dezvoltate in urma franarilor agresive si repetate. La fiecare schimbare de drum (curba de 90 de grade) se frana atat de tare incat se simtea in aer un miros de guma arsa. Dupa alti 5 km s-a intamplat si inevitabilul: o cazatura usoara in lateralul plutonului care a implicat 3 ciclisti.
In acest moment plutonul din fata cuprindea 150-160 de persoane. Doar cativa rataciti au reusit sa ramana in urma acestuia in primii 40 de km.
La km 43 am fost impins usor spre marginea drumului unde am luat o groapa in plin (nu a semnalizat-o niciun concurent ce rula in fata mea) si am facut pana pe roata spate. A durat 8 minute sa o repar si sa pornesc din nou la drum. Opt minute in care am fost depasit de toti concurentii (nu cred ca a ramas nimeni in urma), de masinile tehnice si de organizatori. Am fost tentat sa abandonez dar vremea buna de afara si cheful de plimbare m-au motivat suficient pentru a continua. Din acel moment am inceput o lupta dureroasa in incercarea de a depasi cat mai multi concurenti.
Am reusit sa ajung din urma si sa depasesc vreo 35-40 de concurenti, fiind ajutat de urcarile dese si lungi care au creat victime printre cei mai putin pregatiti. Chiar daca rulam cu 38-42km/h stiam ca e imposibil sa ma apropii de plutonul principal. In fata se rula in viteza mare.
Am terminat concursul la 36 de minute in spatele liderului, pe locul 48 in categorie. Nu are prea mare importanta tinand cont de ghinionul avut dar am terminat intr-un timp mai scurt cu doua minute decat anul trecut, semn ca m-am simtit mai bine pe bicicleta si am rulat la o viteza semnificativ mai mare.
Inca mahmur si destul de obosit din cauza “teambuilding-ului”, m-am trezit la 6 dimineata si am luat calea Sered-ului pentru a participa in premiera la un concurs pe sosea – Sereďmaratón. De cand m-am trezit si pana la startul concursului am regretat ca nu m-am odihnit asa cum trebuia inainte de acest concurs.
Ai de ma-sa! Asta mi-am spus in gand de nenumarate ori de-a lungul celor 117km de suferinta si chin. Ai de ma-sa! da’ lung e. Ai de ma-sa! ce ritm ridicat tin astia. Ai de ma-sa!, cine m-a pus sa vin?! Ai de ma-sa! dar lunga si abrupta mai e urcarea asta. Ai de ma-sa! ca am ramas singur. Ai de ma-sa! ce vant puternic imi bate din fata. Si lista poate continua pentru ca in cele aproape 4 ore de pedalat multe “regrete” mi-au trecut prin minte.
Start-ul s-a dat in orasul Sereď, dar pana la iesirea din acesta am fost escortati si tinuti gramada ruland cu viteza redusa. Odata iesiti de pe strazile inguste ale orasului masina politiei si organizatorii aflati pe motociclete au accelerat, moment in care s-a produs o dezordine totala pe sosea si tot ce aveam in minte a fost: Ai de ma-sa!, sper sa nu cad. Cursele de sosea sunt complet diferite de cele de MTB, riscul de a cadea fiind mult mai mare.
Am fortat inca de la inceput incercand sa stau in pluton pentru a ma feri de vantul destul de puternic ce batea din toate directiile. Primii 10-15km am reusit sa stau in coada plutonului dar incetul cu incetul acesta s-a spart in grupuri mai mici de 15-20 de ciclisti. Am reusit sa ma lipesc de un astfel de grup care mergea decent, dar mult peste viteza cu care eram eu obisnuit in plimbarile pe cursiera. Rulam cu o viteza medie de 40-45km/h fiind atent la miscarile celorlalti, la eventuale obstacole sau gropi de pe drum pentru a evita o cazatura.
La km-ul 70 a inceput cea mai grea si lunga urcare din concurs, moment in care grupul meu s-a imprastiat pe toata lungimea urcarii. Am fost printre primii 3-4 care au ajuns in varf unde se afla si singurul punct de alimentare de pe traseu. Nu m-am oprit pentru ca inca aveam mai mult de un bidon cu apa si un baton in buzunar. Am inceput coborarea de pe munte pe serpentine, ruland la vale pe acestea cu aproape 60km/h. Aici am pierdut cu totul contactul cu grupul meu, iar pentru urmatorii 30 de km am pedalat de unul singur. In mare parte impotriva vantului, pe drumul plin de urcari si coborari nu foarte abrupte dar multe la numar. Plutonul din capul cursei avea deja un avantaj consistent si stiam ca nu sunt sanse sa ma apropii de ei. Nu de unul singur. Asa ca tot ce am facut a fost sa tin un ritm cat de cat ridicat conservand energie pentru finalul cursei.
Cu 20km inainte de final am ajuns din urma doi concurenti si ne-am organizat impreuna reusind sa pastram un ritm mai ridicat (~45-48km/h) pana aproape de final. Inainte de intrarea in oras cand mai aveam putin sub 5km, m-am ridicat pe pedale si am fortat putin lasand grupul in urma pentru a evita un eventual sprint in 3 pe ultima linie dreapta.
Am terminat concursul pe pozitia 34 in categorie (dupa ultima numaratoare) ceea ce e foarte bine. A fost o experienta noua. Au fost 3 ore si 44 minute de suferinta cumplita dar nu exista regrete. A fost ceva nou pentru mine dar n-as putea spune ca abia astept o noua participare la un astfel de concurs. E nevoie de foarte multa atentie atunci cand rulezi la viteze atat de mari alaturi de alti 10-20-30 de participanti, toti imprevizibili.
Chiar daca am fost foarte departe de podium tot n-am parasit Sered-ul fara un premiu. Am castigat la tombola o pereche de sosete pentru pedalat.