În urmă cu câteva luni am dat peste anunțul unei noi competiții în orașul meu natal, Arad. Descrierea evenimentului suna cam așa:
“O nouă cursă, o nouă provocare. Dar cum v-ar suna 3 noi curse, 3 noi provocări. Acest lucru vi-l aduce anul acesta Road Grand Tour împreună cu Consiliul Județean Arad și Primăria Arad.”
RoadGrandTour organizează unele dintre cele mai frumoase concursuri din România, așa că așteptările de la un eveniment cu 3 curse în două zile în Arad au fost mari. Am marcat data în calendar și am încercat să adun ceva antrenament în picioare înainte de a pornit din Bratislava spre Arad.
Dacă la cursa de la Sered am mers complet neantrenat și fără un scop foarte clar, în Austria am ajuns știind încă de acasă că șansele de a rămâne cu grupul lider după cele 4 cățărări sunt atât de mici încât nici măcar nu le-am luat în calcul. Antrenament, antrenament, antrenament. Asta mi-am tot repetat încă de când am plătit taxa de înscriere în cursă, și antrenament a fost.
La doar puțin peste două săptămâni de la operația de extracție a șuruburilor și plăcuței care mi-au susținut clavicula pentru aproape un an, m-am aliniat alături de alți peste 200 de cicliști dornici să-și măsoare puterile pe binecunoscutul traseu ce pornește din Sered. Acum, la foarte puțin timp de la operație și aproape fără nici o tură de antrenament în picioare, e lesne de înțeles că scopul în acest concurs a fost să-l termin. Am folosit competiția că pe un foarte bun antrenament.
Oh Leitha! Ce mi-ai facut tu mie? La prima participare in acest concurs – anul trecut – am terminat cu “mini echipa” pe podium reusind sa detronam mult mai experimentatii membri ai Expendables Cycling Team. Am povestit atunci despre asta aici.
Anul acesta s-a decis ca echipele sa fie putin amestecate in ideea de a ne asigura ca prindem din nou podiumul pe echipe, concurenta fiind mult mai serioasa acum. Cum planurile facute de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, in ciuda efortului depus de catre toti membri echipei nu am reusit decat un loc 4 pe echipe. In ceea ce priveste clasamentul general individual, am terminat pe locul 7 in categorie si pe 14 la general – mai slab decat anul trecut.
Račianska Časovka e un concurs ITT (individual time-trial) ce se desfasoara in Bratislava. Cu un traseu de 6km lungime si panta medie de 5% (cu maxim de 19%) segmentul este unul care nu ma avantajeaza deloc dar cu toate astea am participat de cateva ori la acest concurs pentru a-mi masura “forta” fata de ceilalti membri ai echipei.
Svätojurský MTB Maratón e un concurs de MTB in apropiere de Bratislava la care am reusit sa particip in ultimii ani, de fiecare data ferindu-ma de traseul lung. Cei 70km de pedalat si 2000 de metri de catarare m-au speriat de fiecare data, mai ales ca este organizat in fiecare an la inceput de sezon. Anul acest in ciuda tuturor motivelor am decis sa ma inscriu la acest traseu lung. Scopul a fost de a-mi testa oarecum limitele pe noul MTB (nou pentru mine) cu care nu am interactionat atat de mult in ultimele luni pe cat as fi vrut, pe cat ar fi meritat.
Daca de obicei incerc sa ma pozitionez la linia de start cat mai in fata, de aceasta data i-am lasat pe cei buni sa-si faca numarul si am pornit avand in fata vreo 50 de participanti. Am fost hotarat sa merg in ritmul meu, sa fortez doar atat cat e nevoie pentru a-mi testa limitele pe aceasta bicicleta. Totul a decurs conform planului iar la primul checkpoint (dupa vreo 10km parcursi) am aflat ca am in fata mea 47 de concurenti. Mi-a fost destul de clar ca nu o sa reusesc sa fac o figura frumoasa, un top 10-20 sau ceva de genul, asa ca am continuat concursul asa cum mi-am propus, ruland in ritmul meu.
Unul dintre motivele pentru care am fugit pana acum de traseul lung e pentru ca exista pe traseu o catarare lunga pe care cei de la tura lunga o parcurg de doua ori. Am terminat catararea din prima bucla pastrandu-mi pozitia (+/- cateva pozitii) dar pe sfarsitul acesteia au inceput sa apara si primele probleme. Cel mai probabil din cauza pozitiei defectuoase pe bicicleta am inceput sa am o durere groaznica la spate in partea de jos. E oarecum standard pentru cei care nu isi regleaza pozitia pe bicicleta dupa manual. Am continuat asa, in dureri, trecand de primele doua puncte de alimentare dar din cauza durerii am fost nevoit sa scad putin ritmul si astfel am inceput sa pierd pozitii in clasament.
Cu prima bucla terminata si cu durerea de la spate care nu ma lasa in pace am inceput sa ma pregatesc (mai mult psihic) pentru a doua bucla de pe traseu. Cateva coborari in viteza, cateva eschive pentru a ramane pe traseu si iata-ma la baza catararii lungi pentru a doua oara. Acum aveam cu mine o oarecare oboseala si o durere care incepea sa devina insuportabila. In astfel de momente biciclistii se muta pe sa in fata sau in spate pentru a angrena alte grupe de muschi relaxand astfel grupele folosite in mod normal. Pentru moment fenta a functionat dar cand urcarea a inceput sa devina din ce in ce mai abrupta am inceput sa am crampe la piciorul drept. Complet surprins de sistuatie, primul gand care mi-a venit in minte a fost: WHAT THE FUCK?! Am mai avut crampe in timpul unui concurs doar o singura data si atunci pentru un efort cu mult peste ceea ce eram obisnuit – la Salzkammergut. Stiam din experienta ca daca ma opresc piciorul o sa ramana blocat o buna bucata de vreme asa ca m-am miscat din nou in sa si am continuat – de aceasta daca cu dureri cumplite la spate si la piciorul drept.
Am continuat asa pana spre final cand coborarea lunga ce ducea spre zona de finish mi-a permis sa ma relaxez putin. Am sperat sa pot sprinta la linia de finish impreuna cu un biciclist din zona pe care il cunosc dar am fost incurcat de un biciclist cazut la pamant pentru un moment si aia a fost. N-am mai reusit sa-l prind din urma pe urmaritor si am rulat pana la linia de finish intr-un ritm demn de o tura relaxanta de Duminica dupamasa.
Am terminat concursul pe locul 53 la general si pe 31 in categorie. Departe de locurile in clasament cu care sunt obisnuit dar sunt multumit ca bicicleta s-a comportat extraordinar (cum altfel?! doooh!), ca vremea a fost excelenta si am reusit sa termin concursul cu bine. Cat despre test, acesta a fost un succes. Am aflat acum intr-un mod destul de neplacut ce am de reglat si cum ar trebui sa arate antrenamentele mele de acum inainte: ceva mai mult MTB decat sosea si mult mai multa catarare decat fac in mod obisnuit.
Am terminat scurta vacanta petrecuta in Romania asa cum am si inceput-o, cu un concurs. Ziridava Road Race e un concurs de sosea aflat la prima editie si nu pot decat sa fiu bucuros de prestatia mea din acest concurs – am terminat pe podium.
Concursul s-a desfasurat pe drumuri judetene din judetul Arad, un traseu bine gandit tinand cont ca acele drumuri nu sunt atat de intens circulate. S-a plecat de la iesirea din orasul Arad pe un traseu de aproape 50 de km (scurt pentru un concurs de sosea) cu doar cateva catarari scurte dar destul de abrupte.
In ciuda catararilor si atacurilor destul de numeroase plutonul a ramas compact pana la jumatatea traseului unde am dat de un segment de drum rau, plin de gropi, pietris si nisip. Marea majoritate a participantilor au stiut de acest segment si a fost o batalie pentru a intra pe el fiind pozitionati cat mai in fata. Am intrat pe segmentul de drum rau cu peste 40km/h si viteza s-a mentinut pe toata lungimea lui reusind astfel sa rupem plutonul. Odata intrati inapoi pe drumul cu asfalt decent viteza s-a mentinut si astfel am reusit sa rulam pana la final intr-un grup restrans. In ultimii 10 km a fost reusita si o prima desprindere in urma unui atac. Un junior s-a desprins de grupul nostru si a prins un avantaj destul de consistent. Indarjirea unora si dorinta de a lupta pentru victorie au facut ca pana la intrarea in oras grupul sa ajunga juniorul si astfel finalul s-a terminat intr-un sprint asa cum se poate vedea si in clipul de mai jos.
M-am pozitionat destul de prost pentru sprint dar cu putin noroc am reusit sa termin pe locul 4 la general si pe 3 in categorie urcand astfel pe ultima treapta a podiumului.
Am avut noroc de vreme buna, de oameni faini, de o atmosfera pe masura si de o oranizare exemplara a concursului in ciuda faptului ca a fost prima editie. Sper doar ca anul viitor organizatorii sa gaseasca un traseu cel putin dublu in lungime. Probabil am terminat pe un loc atat de bun datorita antrenamentelor pe care le fac in fiecare zi de Marti in Austria unde tura de antrenament e cu doar cativa kilometri mai scurta decat traseul din acest concurs.
Anul acesta mi-am propus sa particip la ceva mai multe curse in Romania. Am in calendar atat curse de MTB cat si de sosea iar daca la prima dintre acestea am reusit sa urc pe podium fara a avea niciun fel de pretentie, a doua se pare ca n-a mai fost cu “noroc”. ROCAA MTB Lipova e un concurs de MTB in apropiere de Arad la care mi-am propus sa particip mai mult in scop de antrenament dar dat fiind profilul cursei am sperat si la o clasare buna.
Ei bine, am terminat la general pe locul 9 si pe 6 in categorie. A fost scurt dar deloc simplu. Nu stiu daca am subestimat concurenta sau am supra-estimat conditia fizica in care sunt dar pot spune ca am muncit destul de serios pentru acel loc 9. Am pornit in forta inca de la start accelerand pe singura bucata de asfalt din concurs pentru a ma pozitiona cat mai in fata inainte de prima catarare de pe traseu. Catararea i-a rupt in doua pe marea majoritate a concurentilor dar nu si pe cei care se aflau in jurul meu. Am pus serios piciorul in pedala pentru a ramane in grupul de lideri dar catararea a fost suficient de abrupta pentru a pierde contactul cu primii 5-6 rideri. Si dusi au fost. Am ramas intr-un grup restrans de 3-4, oameni pe care ii cunosteam si alaturi de care nici nu speram sa pot sta alaturi pe un astfel de traseu. Am mers impreuna pana ce o turma de oi a traversat drumul forestier si m-a fortat sa ma opresc pret de cateva zeci de secunde pentru a le lasa sa treaca. Timpul pierdut m-a costat destul de mult pentru ca a trebuit tras destul de tare pentru a-i ajunge din urma pe cei din grupul din care faceam parte. Efortul suplimentar depus si-a spus cuvantul pe a doua catarare cand am pierdut incet incet contactul cu ei, din nou.
Traseul a fost format dintr-o bucla cu doua catarari care a fost parcursa de doua ori. In a doua jumatate am pedalat alaturi de un alt baiat din aceiasi categorie, ocazie cu care am schimbat si cateva amabilitati – unul dintre motivele pentru care imi place sa particip la concursuri in Romania e ca pot comunica cu ceilalti participanti fara niciun fel de probleme. Am pedalat alaturi de el intreaga bucla dar pe ultima coborare am fortat ceva mai mult pentru a incerca sa-l las in urma evitand astfel un sprint de final pentru locul 9.
Traseul mi-a placut mult, zona la fel dar organizarea a fost putin sub ceea ce asteptam. Nu vreau sa fiu prea aspru cu cei care au organizat concursul pentru ca stiu cat de multe provocari exista in organizarea unei astfel de competitii dar unele lucruri nu le-am putut intelege deloc. Startul a fost putin haotic pentru ca in primele linii s-au pozitionat o gramada de biciclisti amatori fortandu-i pe cei mai bine pregatiti sa-i evite in primele sute de metri. Un alt lucru de neinteles a fost faptul ca organizatorii au permis unor biciclisti sa participe fara casca de protectie – total de neinteles tinand cont mai ales de coborarile tehnice si destul de rapide de pe traseu. De lipsa unor premii per categorie nu vreau sa comentez pentru ca gasirea unor sponsori generosi nu e deloc o sarcina usoara.
Per total m-am simtit bine, m-am bucurat de o zona in care nu am mai pedalat niciodata si mai ales de vremea care a tinut cu noi.
Lunca Timisului Trophy 2018 a fost primul concurs din Romania la care am decis sa particip in acest an. Decizia de a participa am luat-o dupa ce am vazut poze si clipuri video de la editia de anul trecut, cand traseul a fost uscat, afara a fost cald si atmosfera din jurul competitiei foarte buna. Planurile facute nu au iesit asa cum am crezut, dar sa ma explic.
Am ajuns pe lunca Timisului pregatit de concurs, iar traseul arata exact asa cum a fost prezentat pe fb de organizatori: noroi si zapada cat vedeai cu ochii. Am decis sa nu renunt, planul fiind sa folosesc concursul ca si antrenament. Dupa ce am luat pachetul de start m-am echipat, am dat o tura scurta si m-am asezat la linia de start. Din cauza conditiilor meteorologice organizatorii au decis sa scurteze traseul de MTB de la 60km la 35km. Decizia s-a dovedit una inteleapta si bine primita de catre toti participantii.
A fost frig, a fost umed, a fost noroi si zapada. Stiam ca o sa fie greu dar ce nu am stiu e ca voi reusi sa pastrez un ritm ridicat timp de doua ore. Am plecat in forta incercand sa fiu parte din grupul de lideri care urma sa se formeze la scurt timp dupa start. Fiind in fata am putut profita de faptul ca traseul era inca “virgin”, fara urme de roti peste tot, fara cazaturi care ar fi putut cauza pierdere mare de timp sau imposibilitatea de a depasi pe anumite segmente.
La 5 minute de la start grupul de lideri era deja format in mare masura de catre concurentii de la categoria Elite. Planul meu a functionat si alaturi de alti 3-4 amatori am reusit sa ramanem cu acest grup. A urmat insa un push-bike pe care nu il anticipasem si am pierdut roata liderilor urmand sa pedalez pentru aproximativ o ora impreuna cu doar doi ciclisti – am format un grup mic dar am reusit sa tinem un ritm suficient de ridicat pentru a nu fi ajunsi din urma. Din pacate grupul Elite se indeparta incet incet de noi pana cand nu i-am mai vazut (au terminat la 10-12 minute in fata mea).
A fost greu, foarte greu. Nu ma dureau picioarele dar in ciuda unui puls ridicat viteza media pe tot concursul a fost de doar 16.2km/h. La jumatatea traseului din grupul de 3 am ramas doar doi. Acolo a fost un punct de control unde am baut apa si am urcat pe dig pentru a pedala inapoi spre zona de finish. Digul era speranta mea pentru a ridica putin viteza dar traseul elevat s-a dovedit a fi mult mai greu decat cel din apropierea apei. Gropi, apa, zapada, noroi. Toate combinate cu frigul care mi-a cuprins degetele de la picioare m-au facut sa scad putin ritmul dupa doar o ora de concurs.
Am pedalat in doi pana la coborarea de pe dig unde sarbul cu care faceam pereche a prins un avantaj mic pe care nu am mai reusit sa-l inchid pana la final. Recunosc ca nici nu m-am stresat prea mult sa ma tin de el si sa-l ajung bazandu-ma pe faptul ca e din alta categorie. Gresit. La final mi-am dat seama ca sarbul a terminat pe locul intai si eu pe doi. Greseala mea dar la cat de obosit si infrigurat am fost nici n-am putut sa ma enervez. Oricum, scopul meu era sa ma antrenez si nici nu m-am gandit ca as avea vreo sansa sa prind podiumul. Surprize, surprize! Am terminat cei 35km in doua ore fix, am terminat concursul pe locul 2 si am urcat astfel pe podium.
Ciclistul de pe locul 3 n-a mai asteptat premierea fiind probabil coplesit de frig.
Am furat poze de pe unde am apucat pentru a pune ceva pe blog. Am si filmat in timpul concursului dar mare parte din material nu am putut sa-l folosesc din cauza noroiului ce s-a prins de lentila. Din ce am reusit sa scot de pe card am facut clipul de mai jos.
Tin sa multumesc organizatorilor pentru acest concurs. A fost greu pentru concurenti dar organizatorii au avut de luat decizii grele, de ultim moment, pentru a reusi sa organizeze un concurs multi-sport in ciuda tuturor piedicilor din partea conditiilor meteo.
