La doar puțin peste două săptămâni de la operația de extracție a șuruburilor și plăcuței care mi-au susținut clavicula pentru aproape un an, m-am aliniat alături de alți peste 200 de cicliști dornici să-și măsoare puterile pe binecunoscutul traseu ce pornește din Sered. Acum, la foarte puțin timp de la operație și aproape fără nici o tură de antrenament în picioare, e lesne de înțeles că scopul în acest concurs a fost să-l termin. Am folosit competiția că pe un foarte bun antrenament.
Planul de bătaie a fost relativ simplu: să stau ascuns în mijlocul plutonului pentru a ajunge împreună cu ei măcar până la jumătatea traseului, acolo unde Havran (o cățărare care a împrăștiat plutonul în bucățele în fiecare an) știam că n-o să-mi dea voie să continui cu grupul din față. Planul a funcționat, am ajuns în vârful muntelui unde am luat o sticlă de apă după care am pornit la vale către finish. A două jumătate a traseului de la Sered este vălurit. 40-50 km de drum vălurit cu urcări scurte dar suficient de abrupte pentru a te scoate complet din ritm. Cumva, pe coborârea de pe Havran s-a nimerit (pentru prima oară) să fim întreagă echipa Expendables împreună. Pentru vreo 20-25km am pedalat împreună împărțind sarcinile în mod aproape egal.
Cu 20 de kilometri rămași din cursă, picioarele mele au cedat la urcarea pe Hlohovec și am pierdut contactul cu ceilalți membri din echipă. De acolo am pedalat singur pentru o bună bucată de timp, până am fost prins din urmă de un grup alături de care am rulat până la finish (unde am câștigat sprintul pentru locul 82 la general și 37 în categorie).
