life is a beautiful ride

Tag: mtb (page 5 of 5)

RC&P MTB Uphill (2015)

Ce alt mod mai bun de a scoate tot romul din organism decat un concurs de contratimp in urcare pe deal? Am participat Sambata aceasta pentru a doua oara la RC&P MTB Uphill, un concurs de contratimp in urcare pe dealul din Bratislava.

Fara prea multa pregatire si inca cu gust de rom in cerul gurii am reusit sa termin concursul intr-un timp mai scurt cu 4 secunde decat cel de anul trecut. Am terminat cei 2.5km cu 260m diferenta de nivel pozitiva in 13 minute si 3 secunde clasandu-ma astfel pe pozitia a 7a.

Am avut parte de o zi splendida de vara cu temperaturi de 25grade asa ca imediat dupa concurs am pornit intr-o tura lunga de 42km. A fost un concurs scurt, greu dar frumos. Astept cu interes si urmatoarele editii.

Slovak Winter MTB Maraton (2015)

Primul concurs de MTB din 2015 s-a desfasurat aproape de casa, undeva pe culmile impadurite din Bratislava. Si acum, la fel ca anul trecut, am avut parte doar de noroi, zapada topindu-se toata cu o saptamana in urma. La start s-au aliniat peste 350 de persoane (asa s-au laudat organizatorii) dornice de aventura. In ciuda avertismentelor meteo de ploaie, am avut norocul ca aceasta sa ne ocoleasca intreaga zi; dar daca de ploaie am scapat nu acelasi lucru pot sa-l spun si de noroiul moale si lipicios prin care am fost nevoiti sa ne balacim.

Anul acesta m-am pozitionat la linia de start ceva mai in fata pentru a evita inghesuiala ce s-a format pe primele urcari inguste prin padure. Chiar daca am fost depasit de mai multi biciclisti am reusit totusi sa stau in fata celor care au facut push bike inca din primii cativa zeci de metri din concurs. Am urcat primele pante destul de usor fara a forta prea mult. Am incercat sa pastrez cat mai multa energie pentru pantele lungi si mai putin abrupte unde aveam sanse mai mari sa depasesc. Am ramas surprins cand aflat pe la jumatatea traseului am constatat ca am depasit destul de multi biciclisti buni, cu rezultate notabile in alte concursuri. Si inca ma simteam bine, nu foarte obosit dar imi era totusi greu sa respir aerul rece de afara. Aveam nevoie de mai mult oxigen in muschi si nu reuseam sa-l inspir fara sa am doara gatul.

In a doua jumatate a traseului m-am luptat cu noroiul moale si lipicios facand mai multe drift-uri prin curbe decat as fi vrut. Tot de pe la jumatatea traseului am stat intr-un grup de 4-5 biciclisti pana la final. S-a intamplat asa la aproape toate concursurile la care am participat. Daca la inceput spatiile se raresc considerabil, de pe la jumatatea traseului se formeaza grupuri mici care de cele mai multe ori raman compacte pana aproape de final. Asa s-a intamplat si aici. Pe final a mai existat un sprint pe care nu aveam cum sa-l castig cu bicicleta din dotare. Am o bicicleta excelenta dar deloc sprintena asa ca tot ce pot sa fac e sa fortez pe urcari si coborari lasand portiunile plate pentru fanii 29″.

Am reusit sa termin concursul intr-un timp mai scurt cu 11 minute decat cel de anul trecut, tinta fiind de 10 minute. Am terminat pe locul 22 dar cel mai important e ca m-am simtit bine pe intreaga durata a concursului si m-am bucurat de atmosfera creata in jurul acestuia. Traseu fain, organizare impecabila si o gramada de oameni plini de noroi impartasind aceeasi pasiune: biciclatul. Nimic de reprosat.

Nu consider acest concurs ca un inceput de sezon pentru ca pana prin aprilie nu prea mai sunt altele dar e un bun prilej de a forta putin si de a te motiva sa te antrenezi si pe timpul iernii. Acum nu-mi ramane decat sa ma bucur de pedalat intr-un ritm lejer pana in primavara. Vremea de afara oricum nu te imbie la altceva.

Continental Novodubnický Maraton (2014)

Ultimul concurs de MTB pe anul 2014 si totodata unul dintre cele mai faine din acest an chiar daca nu au decurs toate lucrurile asa cum m-am asteptat. Dar cum pentru mine lipsa accidentarilor si a problemelor tehnice inseamna un succes, asa trebuie sa categorisesc si acest concurs. Un succes.

Ne-am trezit cu noaptea in cap pentru a ajunge in Nova Dubnica la timp pentru a ridica pachetul de start si a ma pregati de concurs. Am ajuns chiar mai devreme de cat ma asteptam dar nu avea sa ne para rau pentru ca vremea a tinut cu noi si aveam ce face in micutul orasel de langa Trencin pana la startul concursului.

Pachetul de start m-a surprins din nou. Set complet de cosmetice pentru concediu de la Nivea, incalzitoare pentru maini cu logo Soitron si Continental, o bautura energizanta, o revista si un sticker Biker, un pachet de vitamine cu catina, un baton enegizant din cereale si alune, doua leviere de plastic de la Continental (pentru schimbat cauciucul) plus cipul si numarul de concurs. Un pachet mult mai bogat decat m-as fi asteptat. De mentionat ca taxa de participare la concurs a fost de doar 15 euro. Pe langa pachetul de start am mai avut si 3 puncte de alimentare cu o oferta bogata de fructe, glugoza, dulciuri si doua feluri de bauturi. Daca ar fi sa ma gandesc doar la partea financiara atunci as putea spune ca a meritat din plin sa particip la acest concurs. Dar cum nu acesta e motivul participarii, sa trecem la povestit.

M-am inscris la traseul Basic (43km / 1160m) care ar fi fost suficient de lung pentru mine, asta in conditiile in care bicicleta nu a fost in cea mai buna forma. Un joc foarte mare la roata de spate a descentrat bicicleta creand un balans greu de stapanit in mai toate curbele luate in viteza. Ar fi fost bine daca as fi parcurs doar acei 43 de km dar soarta si proasta semnalizare a unei curbe din traseu m-a facut sa adaug inca 4km la distanta si vreo 100m diferenta de nivel, combinatie care m-a costat vreo 19 minute la clasamentul general.

Am plecat de la start intre primii 20-30 de participanti din cei peste 200 inscrisi la acest traseu. Fiind impartiti in doar doua categorii (baieti si fete), batalia a fost mare pentru castigarea unei pozitii asa ca startul s-a dat in forta. Primii 4-5km au insemnat in mare parte rulaj pe asfalt, ceea ce nu ma avantajeaza foarte mult, dar chiar si asa am facut un efort si am reusit sa ma tin de plutonul fruntas. Asta pana in momentul in care eu si alti 10 biciclisti am ratat o curba prost semnalizata (singura semnalizarea aiurea de pe traseu) si am ajuns sa pedalam pe o panta extrem de abrupta spre varful muntelui. Oboseala si concentrarea ne-a impiedicat sa vedem ca am ratat traseul, afland acest lucru doar cand am ajuns in varful muntelui, acolo unde drumul se termina brusc. Am pierdut aproape 20 de minute intorcandu-ne si cautand traseul corect. Se mai intampla.

Odata reintrati pe traseu am avut de-a face cu biciclistii mai inceti pe care i-am ajuns din urma. A fost o lupta seriosa, umar la umar, pentru castigarea fiecarei pozitii in parte atat pe urcare cat si pe coborari. Lipsa de experienta a unora dintre participanti i-a facut sa se opreasca si sa se dea jos de pe biciclete fix in mijlocul traseului atat pe coborarile si urcarile abrupte cat si in zonele pline cu noroi. Lucru care ne-a incetinit serios si pe noi.

Am depasit cateva zeci de biciclisti in urmatorii 20 de km si parca nu se mai terminau. Ma luptam cu fiecare dintre acestia dar si cu mentinerea echilibrului in zonele cu noroi. N-am avut parte de foarte mult noroi dar, atat cat a fost, s-a lipit de cauciucuri, pedale, talpa pantofilor intrand si in schimbatoare si caseta blocand astfel schimbarea pinioanelor.

A fost greu. Ai de ma-sa! a fost alaturi de mine in cateva situatii dar chiar si asa tot am reusit sa ma bucur de peisajele extraordinare de care am avut parte si de placerea de a pedala. Ride4Fun. Asta e ceea ce imi vine in minte de fiecare data cand simt ca “nu mai pot”.

Am terminat concursul pe pozitia 38 din 220, iar daca ar fi sa scad cele 19-20 de minute pierdute din cauza marcajului, as putea considera ca am terminat pe 15. Important e ca m-am simtit bine si am avut ocazia sa pedalez intr-o zona extrem de frumoasa, chiar perfecta pentru biciclat pe munte.

Acesta a fost ultimul concurs de bicicleala pe anul 2014 ceea ce insemna ca de acum pot sa reiau plimbarile mai lejere asezonate cu bere in pauzele de respiro.

Kellys Green Bike Tour (2014)

Pentru a se pastra moda organizarii unui concurs de ciclism de catre magazinele de biciclete din Bratislava, GreenBike in colaborare cu Kellys Bicycles au organizat a nustiucata editie a Kellys Green Bike Tour. Cu doua trasee puse la dispozitia participantilor, cu o organizare buna si cu premii pe masura organizatorii au strans la start cateva sute de participanti; asta in conditiile in care vremea nu s-a anuntat a fi buna.

Cu aproximativ 45 de minute inainte de start am pornit in cateva ture de incalzire urmarind totodata si startul celor de la tura lunga. Cu 20 de minute inainte de startul celor de la tura scurta m-am indreptat spre linia de start in ideea de a prinde un loc cat mai in fata. A fost deja prea tarziu pentru ca la start erau deja mai bine de 50-60 de persoane. Mi-am gasit si eu un loc si am asteptat.

Cand s-a facut 10:30 si cronometrul a pornit, o mare de oameni s-au inghesuit pe ingusta poteca din padure. Am dat din coate si fortat putin in ideea de a-i depasi pe cei mai inceti inainte de a incepe urcarea in padure pe cararile inguste pline de pietre. Am reusit sa devansez aproximativ 20 de persoane (eu fiind foarte lent pe asfalt, pe plat) la intrarea pe prima urcare. Aici, in ciuda inghesuielii si a potecilor pline de santuri create de apa, am reusit sa mai devansez vreo 5 persoane si sa-mi caut un grup restrans de biciclisti de care sa ma tin.

S-a mers destul de haotic, cu multe depasiri si schimbari de ritm pe urmatorii 5 km, ceea ce nu m-a ajutat foarte mult. Crezand ca stiu tot traseul am incercat sa-mi dozez energia dar am avut parte de 3 surprize. Trei devieri de la traseul stiut de mine, toate fiind urcari. Am fortat pe fiecare in parte incercand sa-mi pastrez pozitia in clasament.

Odata trecut de mijlocul traseului unde se afla si punctul de alimentare am avut parte de putina coborare. Am pedalat non-stop in incercarea de a mai castiga una-doua pozitii dar n-a fost sa fie. Ghinionul a facut sa ratez una din curbe care nu era semnalizata foarte clar, fiind nevoit sa ma intorc. Acolo am pierdut doua pozitii pe care cu greu le-am recuperat deabia in ultima parte de traseu.

Am terminat traseul pe pozitia 22 (din 168) cu timpul de 1h34min; la 15 minute in spatele locului 1. Traseul a fost scurt dar destul de greu punand la socoteala apa si noroiul prin care m-am chinuit sa trec in anumite locuri dar a fost frumos, si cel mai important e ca distractia nu a lipsit. Acesta a fost concursul cu numarul 9 la care am participat in 2014 si chiar daca toate au fost grele, am reusit cumva sa stau departe de accidentari si probleme tehnice.

Stupava Trophy Maraton (2014)

Anul trecut am terminat traseul de 42km pe pozitia 81 si ma declaram satisfacut de rezultat chiar daca adevarul era cu totul altul. Suferisem atat de mult in timpul concursului din cauza lipsei de pregatire si a bicicletei mari si grele incat eram bucuros ca s-a terminat.

Anul acesta m-am inscris tot la traseul de 42km si eram convins ca daca il termin fara nici o problema tehnica, o voi face intr-un timp mult mai bun. Si asa a fost.

Cunoscand foarte bine tot traseul; fiecare curba, urcare si coborare de pe traseu, am plecat de la start din fata pentru a evita depasirile celor mai inceti pe prima bucata din traseu. S-a dat startul si m-am gasit pedaland in draci pentru a nu pierde pozitia avuta dar a fost aproape imposibil de pentru ca unii au dat tot ce au avut in ei pentru a depasi cat mai multi inca de pe prima urcare. Marea majoritate dintre acestia au cazut lati dupa primul kilometru parcurs si a trebuit sa-mi croiesc cale printre ei.

In primii 7-8km am pedalat la un ritm de ~175bpm fara sa castig vreo pozitie in clasament dar incercand sa conserv cat mai multa energie pentru cele doua catarari criminale ce faceau parte din prima jumatate de traseu.

Am ajuns la primul punct de alimentare destul de obosit dar satisfacut de cele cateva pozitii castigate pe urcare, si de faptul ca nu am facut push-bike. Dupa acest punct traseul a urmat cateva singletrack-uri unde depasirea e aproape imposibila. Am fortat putin cat sa-i prind din urma pe cei din fata mea, urmand ca mai apoi sa-i depasesc pe drumul forestier mai lat ce succeda singletrack-ul.

Cand in sfarsit imi gasisem un ritm suficient de ridicat pentru a pedala bucata ramasa din traseu am avut neplacerea (la fel ca anul trecut) sa-i ajung din urma pe cei de la traseul scurt, care se intercala pe a doua jumatate cu traseul nostru. Fiind vorba de traseul hobby, participantii inscrisi la acesta erau la plimbare si, odata cu intrarea pe urmatorul singletrack au devenit aproape imposibil de depasit. Am strigat la ei, am mai dat din coate si riscat intrand in iarba mare cat bicicleta pentru a incerca sa nu pierd prea mult timp dar distanta dintre mine si grupul cu care eram crestea vazand cu ochii.

Zece minute mai tarziu ma aflam deja pe coborarea ce ducea spre linia de sosire si inca ma luptam sa-i depasesc (in siguranta) pe cei de la traseul scurt. Am lasat franele libere cat de mult am putut reusind sa mai castig cateva pozitii dar mare lucru nu s-a putut face pe coborare. Oricat de nebun ai fi pe coborare, concursurile de XC tot pe urcare si linie dreapta se castiga. Acolo se face diferenta.

Una peste alta am reusit sa termin cursa mai bine decat mi-am propus initial. Ma gandeam ca un timp bun ar fi undeva la 2h10min cu o pozitionare intre primii 20-30 de participanti. Am reusit totusi sa termin in 1h58min clasandu-ma astfel pe locul 12 din 156 de participant in categorie care au terminat concursul. De aceasta data sunt cu adevarat multumit de rezultat.

Moneasa MTB Maraton (2014)

Cu un echipament nou primit cadou de ziua mea de la familie si cu gandul la “Ai de ma-sa!” am pornit dis de dimineata spre statiunea Moneasa din judetul Arad pentru a participa la Maratonul Mountainbike Mouneasa editia 2014. Dupa semi-esecul organizarii evenimentului de anul trecut asteptarile mele nu erau prea mari. Imi doream sa am parte de vreme buna si sa termin cursa fara nici o accidentare sau problema tehnica.

Cu gandul la “Ai de ma-sa!” inscriptionat pe spatele echipamentului primit am pornit in cursa pe traseul scurt (pentru ca, “hobby”) cam din mijlocul gramezii de ciclisti aliniati la start. O masina de politie ne-a escortat pana la iesirea din statiunea Moneasa, cursa incepand de indata ce s-a intrat pe drumul forestier ce urca pret de 10km. Am folosit timpul petrecut pe asfalt pentru a-mi gasi o pozitie cat mai buna posibil pentru a scapa de ciclistii mai inceti dar si pentru a incerca sa pastrez un contact vizual cu ciclistii aflati pe primele locuri.

Prima urcare (de “doar” 9-10km) a marit destul de mult distanta dintre ciclisti. Mi-am impus un ritm destul de ridicat pentru a depasi cat mai multi ciclisti pe urcare dar si pentru a evita pierderea pozitiei avuta la intrarea pe terenul accidentat. Fiind destul de concentrat la traseu nu am bagat de seama ca dupa primii 5 km deja inaintasem vrem 10-15 pozitii fara sa pierd absolut nici una. Asa am ajuns la primul punct de alimentare pe langa care am trecut in zbor, elanul fiindu-mi repede spulberat de panta abrupta ce se intindea in fata mea. Am urcat-o pe bicicleta aproape in totalitate ceea ce mi-a mai adus inca doua pozitii in clasament, inca o pozitie fiind castigata in acelasi fel la urmatoarea urcare abrupta ce o succeda pe prima. Ajuns in varf am rulat constant pentru 1-2km fara a forta prea mult pentru a ma putea odihni.

Pana la al doilea punct de alimentare am mai castigat doua pozitii depasind un concurent in coborare si inca unul fiind oprit sa-si repare o pana. Pentru ca traseul era de doar 30km am trecut si de al doilea punct de alimentare fara oprire, continuand lupta pentru castigarea cat mai multor pozitii in clasament.

Pe ultima coborare (si cea mai abrupta) eram convins ca o sa rulez in viteza folosindu-ma de seatdrop-ul din dotare dar cei doi ciclisti aflati in fata mea aveau sa-mi strice planul. Nu a trebuit sa insistam mult pana cand unul dintre ei s-a dat la o parte dar cel de-al doilea nu avea sa fie la fel de “prietenos”. Am facut toata coborarea in spatele lui cu franele stranse pana aproape de ghidon, timp in care imi planuiam atacul pe ultima bucata de traseu pe asfalt. Pentru ca bicicleta mea nu e foarte rapida pe drum plat, am rulat in spatele neprietenosului, roata la roata, iar cu aproximativ 200m inainte de final am schimbat pe pinionul mic si m-am ridicat din sa lasand “ciclistul cu tricou albastru” in urma si trecand linia de sosire cu un ecart de 20-30m.

La finish am stiut ca am ajuns printre primii 10 concurenti dar nu stiam cati dintre acestia erau din categoria mea (30-39 de ani). Parintii m-au incurajat spunandu-mi ca sunt pe podium dar cine avea sa-i creada. Eram prea bucuros ca am terminat concursul fara nici un incident si puteam savura radler-ul rece primit de la Ciuc.

Rezultatele partiale aveau sa confirme faptul ca am terminat concursul pe pozitia a 3-a in categorie, ceea ce avea sa-mi aduca si primul podium in fix un an de la prima participare a mea in competitiile de ciclism.

M-am bucurat de podium cu atat mai mult cu cat aici in Slovacia unde se desfasoara aproape toate competitiile la care particip eu, concurenta este foarte mare iar gradul pregatirii concurentilor este mult mai ridicat decat in Romania. Probabil ca acesta a fost primul si ultimul podium castigat dar distractia continua pentru ca “I Ride4Fun”!

Din pacate nu toti au avut parte de distractie. Unii au abandonat din cauza numeroaselor probleme tehnice, din cauza oboselii si un caz de clavicula rupta care a necesitat interventia echipajului salvamont.

KaktusBike Bratislavský MTB Maratón (2014)

Weekendul trecut am participat la inca un concurs “Kaktus Bike Bratislavský MTB maratón” de mountainbike organizat de Kaktus Bike aici in Bratislava. Concursul s-a organizat intr-o zona deloc familiara mie, undeva la marginea orasului in padurile de pe Devinska kobyla (link) dar chiar si asa tot am reusit cea mai buna clasare de pana acum.

M-am inscris inca de acum doua luni la traseul de 34km cu diferenta de nivel 1200m chiar daca initial voiam sa optez pentru traseul lung de 62km cu 2000m diferenta de nivel pozitiva. Pana in prezent am optat de fiecare data pentru trasee intre 30 si 50 de km stiindu-mi limitele. Pe viitor poate reusesc sa trec pragul celor 50km si sa ma arunc in lupta alaturi de ciclisti de cursa lunga. Vorbesc aici despre trasee pe dealuri, prin paduri – adica de concursuri de MTB. Nu pun la socoteala concursul de saptamana viitoare unde o sa duc o lupta continua cu propriile picioare pe o distanta de 117km pentru a incerca sa raman in pluton (dar despre asta intr-un post viitor).

Am participat pentru prima data singur si n-a fost la fel de distractiv. E greu sa te pregatesti, sa te incalzesti, sa mergi la baie avand grija bicicletei sau chiar sa te incurajezi cand esti acolo la concurs printre alte cateva sute de participanti (care habar n-au ca tu nu intelegi o boaba din ce vorbesc ei) singur singurel. Dar am trecut si peste asta. Inainte cu o ora de startul concursului mi-am inceput incalzirea facand ture in zona de start pentru aproximativ 40 de minute. A fost ce-a mai buna incalzire pe care am facut-o inaintea startului unui concurs pana in prezent. Si asta a contat destul de mult in economia primilor 10km din traseu.

La 9:40 m-am oprit din pedalat si mi-am cautat un loc cat mai bun la start. Nu sunt genul de participant care se pune in prima linie si pe urma ii incurca pe toti cei care se chinuie sa-l depaseasca imediat dupa start (asa cum de altfel sunt foarte multi), dar am cautat un loc intre primii 30-40 de participanti – din 200 si ceva cati eram la linia de start.

Am inceput cursa in forta profitand de faptul ca eram deja incalzit. Dupa cateva sute de metri de pedalat pe asfalt am intrat in padure. Pe prima urcare mai serioasa am pierdut cateva minute bune din cauza indivizilor (si individelor) care s-au gandit ca au o sansa in plus daca se pozitioneaza in primele linii la start. O urcare putin mai nervoasa si toti s-au dat jos de pe bicicleta incepand lupta cu aceasta prin noroi alunecos. S-a creat putina agitatie din are am reusit sa ies destul de repede dar am mai pierdut timp incercand sa-mi scutur noroiul de pe SPD-uri care nu voiau nicicum sa mai intre in pedale.

Dupa acea prima urcare s-au format mai multe grupuri de cate 7-8-10 ciclisti si tot ce am facut in urmatorii 15-20km a fost sa ma tin de un astfel de grup care mergea putin mai tare decat sunt eu obisnuit. Am fost norocos sa nimeresc cu ei pentru ca m-au tinut in priza pana aproape de finalul cursei. Spre suprinderea mea, am rezistat destul de mult cu 170-175bpm fara sa ma dau de ceasul mortii in cateva zeci de metri.

Pe traseul de 34km au fost doua puncte de alimentare pe care le-am sarit din schema in incercarea de a mai castiga putin timp si a evita o iesire din ritm. Timpul castigat aici l-am pierdut in ultimii 15km din cauza noroiului ce s-a adunat pe caseta impidicand lantul sa mai stea linistit pe pinionul cel mic. Am piedut ceva timp din cauza asta dar spre deosebire de altii care si-au rupt cadrul bicicletei in timpul concursului eu am fost norocos.

Inainte de a intra in oras, pe una dintre ultimele coborari mai nervoase am reusit sa sperii cativa spectatori aflati pe marginea traseului. In fata mea a cazut destul de rau un el (sau o ea) si in incercarea de a vedea daca a patit ceva grav am iesit de pe traseu si am nimerit intr-un canal plin de resturi de crengi, frunze si noroi. Intr-o fractiune de secunda suspensia spate m-a aruncat in sus reusind sa merg pret de cativa metri doar in roata din fata. Am reusit sa nu cad prea rau dar furca n-a scapat fara cateva zgarieturi. Se mai intampla.

In oras, chiar inainte de finish organizatorii au ales o coborare foarte abrupta unde multi participanti au invatat vrand/nevrand cum se sare peste ghidon. Am stiut de aceasta coborare abrupta si mi-am lasat scaunul mai jos inainte de a intra pe ea pentru mai mult echilibru. Avantaj seat-drop!

Am terminat concursul in forta pe o pozitie nesperat de buna. Locul 23 dintr-un total de 119 participanti care au terminat concursul in aceeasi categorie cu mine este extrem de bun tinand cont ca principalul meu scop e sa termin concursurile in prima jumatate a clasamentului. De data asta a fost in primul sfert si nu pot decat sa sper ca o sa raman acolo.

A fost (inca) un concurs foarte bine organizat, fara scandaluri, fara participanti nemultumiti. Punctele de alimentare au fost pozitionate bine pe traseu iar voluntarele atente la participanti (te serveau si din mers daca nu voiai sa te opresti pe loc). Echipajul medical a fost prezent si aproape de concurentii care au avut nevoie de ajutorul lor. S-au facut si doua transporturi la spital cu cei care s-au lovit mai tare. Masa de la sfarsitul concursului este singurul minus pe care l-am gasit. In loc de o masa calda s-a optat pentru un sandwich rece cu sunca – prea sec. Dupa premiere a existat si o tombola cu premii substantiale, marele premiu fiind o bicicleta Specialized 29er pe care din pacate n-am castigat-o 🙂

La sfarsitul saptamanii ma asteapta o noua provocare, o cursa pe sosea. Am mai participat pe cursiera la un time-trial de doar 6km dar de data asta va fi altceva. 117km de suferinta, 117km in care tot ce pot sa fac e sa incerc sa raman in pluton. Anul trecut plutonul a avut o medie de 41km/h pe o distanta de 93km. Sper macar sa fie distractiv.

Specialized Svätojurský MTB maraton (2014)

Weekendul trecut am incheiat inca un maraton pe bicicleta, de data aceasta fiind putin mai dificil. Am avut parte de un traseu foarte bine marcat dar greu, cu pante multe si foarte abrupte pe care – spre surprinderea mea – am reusit sa le urc exclusiv pe bicicleta (fara “push bike”). Acest maraton face parte din Slovak XCM Tour si a numarat peste 700 de participanti.

Am terminat pe locul 72 din 235 in categoria mea (19-39 de ani). Mi-am propus sa termin acest concurs intre primii 50 din categorie si intr-un timp mai scurt de doua ore si jumatate. Am reusit sa termin in doua ore si 17 minute dar concurenta intr-o grupa de 20 de ani a fost mult prea mare pentru a indeplini si primul obiectiv. Spre deosebire de mare parte dintre concursurile din Romania unde exista grupe separate pentru 19-29 si 30-39, aici mai toate concursurile pe care le-am verificat au o singura grupa formata din comasarea celor doua: 19-39. E greu pentru un amator ca mine care pedaleaza exclusiv din placere sa se impuna dar sper ca la viitoarele concursuri sa-mi imbunatatesc ritmul crescand putin viteza atat pe urcare cat si pe coborare. Calendarul competitional e bogat, deci nu duc lipsa de oportunitati.

Per total ma declar multumit atat de rezultat cat si de desfasurarea concursului. Pentru ca nu e timp de pierdut, deja am si inceput “antrenamentul” pentru urmatorul concurs: Račianska časovka (time trial – 6km urcare cu diferenta de nivel pozitiva de 340m). Concursul se va desfasura in padurea de la marginea orasului Bratislava.

RC&P MTB Uphill (2014)

Cam asa mi-am inceput eu weekendul. Cu 13 minute si 7 secunde de suferinta cronometrate aproape exact de organizatorii concursului de catarare de aici din Bratislava. RC&P MTB Uphill 2014 este al doilea concurs la care am participat in 2014 si cu toate ca a fost scurt – 2.4km – trebuie sa spun ca n-am suferit atat de tare pe bicicleta in nici un alt concurs ori plimbare de pana acum.

193bpm a fost limita pana la care am fortat inima in aceasta dimineata, dar a meritat efortul. Am terminal pe locul 18 intr-o grupa de varsta 19-39 de ani si ma declar absolut multumit de aceasta pozitie tinand cont de faptul ca nu sunt un mare iubitor al catararilor si ca mi-am incercat norocul pe o bicicleta all-mountain destul de grea pentru astfel de curse.

Concursul a fost mai mult o provocare dar si o incalzire numai buna pentru cursa de saptamana viitoare din Svätý Jur. Sper sa termin in primii 50 din categoria mea unde sunt deja incrise aproximativ 200 de persoane dintr-un total de 570 pe tot concursul.

Calendarul competitional e destul de bogat incat sa apuc sa mai postez impresii din alte concursuri aici pe blog.