Anul trecut am terminat traseul de 42km pe pozitia 81 si ma declaram satisfacut de rezultat chiar daca adevarul era cu totul altul. Suferisem atat de mult in timpul concursului din cauza lipsei de pregatire si a bicicletei mari si grele incat eram bucuros ca s-a terminat.
Anul acesta m-am inscris tot la traseul de 42km si eram convins ca daca il termin fara nici o problema tehnica, o voi face intr-un timp mult mai bun. Si asa a fost.
Cunoscand foarte bine tot traseul; fiecare curba, urcare si coborare de pe traseu, am plecat de la start din fata pentru a evita depasirile celor mai inceti pe prima bucata din traseu. S-a dat startul si m-am gasit pedaland in draci pentru a nu pierde pozitia avuta dar a fost aproape imposibil de pentru ca unii au dat tot ce au avut in ei pentru a depasi cat mai multi inca de pe prima urcare. Marea majoritate dintre acestia au cazut lati dupa primul kilometru parcurs si a trebuit sa-mi croiesc cale printre ei.
In primii 7-8km am pedalat la un ritm de ~175bpm fara sa castig vreo pozitie in clasament dar incercand sa conserv cat mai multa energie pentru cele doua catarari criminale ce faceau parte din prima jumatate de traseu.
Am ajuns la primul punct de alimentare destul de obosit dar satisfacut de cele cateva pozitii castigate pe urcare, si de faptul ca nu am facut push-bike. Dupa acest punct traseul a urmat cateva singletrack-uri unde depasirea e aproape imposibila. Am fortat putin cat sa-i prind din urma pe cei din fata mea, urmand ca mai apoi sa-i depasesc pe drumul forestier mai lat ce succeda singletrack-ul.
Cand in sfarsit imi gasisem un ritm suficient de ridicat pentru a pedala bucata ramasa din traseu am avut neplacerea (la fel ca anul trecut) sa-i ajung din urma pe cei de la traseul scurt, care se intercala pe a doua jumatate cu traseul nostru. Fiind vorba de traseul hobby, participantii inscrisi la acesta erau la plimbare si, odata cu intrarea pe urmatorul singletrack au devenit aproape imposibil de depasit. Am strigat la ei, am mai dat din coate si riscat intrand in iarba mare cat bicicleta pentru a incerca sa nu pierd prea mult timp dar distanta dintre mine si grupul cu care eram crestea vazand cu ochii.
Zece minute mai tarziu ma aflam deja pe coborarea ce ducea spre linia de sosire si inca ma luptam sa-i depasesc (in siguranta) pe cei de la traseul scurt. Am lasat franele libere cat de mult am putut reusind sa mai castig cateva pozitii dar mare lucru nu s-a putut face pe coborare. Oricat de nebun ai fi pe coborare, concursurile de XC tot pe urcare si linie dreapta se castiga. Acolo se face diferenta.
Una peste alta am reusit sa termin cursa mai bine decat mi-am propus initial. Ma gandeam ca un timp bun ar fi undeva la 2h10min cu o pozitionare intre primii 20-30 de participanti. Am reusit totusi sa termin in 1h58min clasandu-ma astfel pe locul 12 din 156 de participant in categorie care au terminat concursul. De aceasta data sunt cu adevarat multumit de rezultat.