life is a beautiful ride
După mai multe vacanțe petrecute prin străinătățuri a venit momentul pentru o plimbare prin exotica țară România. Am făcut un traseu îndrăzneț ținând cont de infrastructura rutieră din România dar cu puțin noroc am reușit să vizităm tot ce ne-am propus. Pentru cele două zile am avut in plan să vizităm Castelul Peleș de la Sinaia, să facem o plimbare la pas prin centrul Brașovului și prin Sighișoara urmând să încheiem aventura cu o vizită la Salina Turda.
Read more
Am terminat scurta vacanta petrecuta in Romania asa cum am si inceput-o, cu un concurs. Ziridava Road Race e un concurs de sosea aflat la prima editie si nu pot decat sa fiu bucuros de prestatia mea din acest concurs – am terminat pe podium.
Concursul s-a desfasurat pe drumuri judetene din judetul Arad, un traseu bine gandit tinand cont ca acele drumuri nu sunt atat de intens circulate. S-a plecat de la iesirea din orasul Arad pe un traseu de aproape 50 de km (scurt pentru un concurs de sosea) cu doar cateva catarari scurte dar destul de abrupte.
In ciuda catararilor si atacurilor destul de numeroase plutonul a ramas compact pana la jumatatea traseului unde am dat de un segment de drum rau, plin de gropi, pietris si nisip. Marea majoritate a participantilor au stiut de acest segment si a fost o batalie pentru a intra pe el fiind pozitionati cat mai in fata. Am intrat pe segmentul de drum rau cu peste 40km/h si viteza s-a mentinut pe toata lungimea lui reusind astfel sa rupem plutonul. Odata intrati inapoi pe drumul cu asfalt decent viteza s-a mentinut si astfel am reusit sa rulam pana la final intr-un grup restrans. In ultimii 10 km a fost reusita si o prima desprindere in urma unui atac. Un junior s-a desprins de grupul nostru si a prins un avantaj destul de consistent. Indarjirea unora si dorinta de a lupta pentru victorie au facut ca pana la intrarea in oras grupul sa ajunga juniorul si astfel finalul s-a terminat intr-un sprint asa cum se poate vedea si in clipul de mai jos.
M-am pozitionat destul de prost pentru sprint dar cu putin noroc am reusit sa termin pe locul 4 la general si pe 3 in categorie urcand astfel pe ultima treapta a podiumului.
Am avut noroc de vreme buna, de oameni faini, de o atmosfera pe masura si de o oranizare exemplara a concursului in ciuda faptului ca a fost prima editie. Sper doar ca anul viitor organizatorii sa gaseasca un traseu cel putin dublu in lungime. Probabil am terminat pe un loc atat de bun datorita antrenamentelor pe care le fac in fiecare zi de Marti in Austria unde tura de antrenament e cu doar cativa kilometri mai scurta decat traseul din acest concurs.
Bravo organizatorilor. Jos palaria!
Primul concurt de tip criterium la care am participat a fost Cupa Aradului la Ciclism. Read more
Am fost in Romania pentru o foarte scurta vizita si am profitat de acest lucru pentru a participa la unul dintre putinele concursuri de sosea desfasurate in apropiere de Arad – la Deva. Read more
In urma cu vreo 12-13 ani eram in facultate si m-am pus in pat mai devreme decat de obicei pentru ca urma sa am un examen in ziua urmatoare la prima ora. M-am tot foit in pat fiind imposibil sa adorm (greu sa adormi mai devreme intr-o camera de camin plina) asa ca pe la ora 1 noaptea am fost intrebat de bunul meu prieten din copilarie daca nu am chef sa merg cu el la un fotbal in celalalt capat de oras, la sala din zona Dacia (Timisoara). N-am stat pe ganduri si la ora doua noaptea eram in sala jucand fotbal. Am ajuns in camera la ora 5 dimineata si am adormit instant. La 7 a sunat ceasul pentru a ma duce la examen. Rupt de oboseala si cu ochii intre-deschisi am fost unul dintre cei 5 care am trecut examenul la Circuite Integrate. Si nu oricum, ci cu nota 9.
Weekendul trecut am fost din nou in zona Dacia din Timisoara dar de aceasta data pentru a participa la nunta bunului meu prieten, acelasi care m-a tarat dupa el la fotbal in acea noapte. Am ajuns acasa in Arad la 4:30 dimineata si dupa un somn de doua ore am pornit spre Valea lui Liman (comuna Tomesti, TM) pentru a participa la un maraton pe bicicleta. Liman Bike Race (2015) a fost unul dintre cele mai scurte si grele trasee pe care le-am parcurs vreodata. Cei 33 de km parcursi in mare parte printr-un noroi moale ce trecea lejer de glezne aproape ca mi-au distrus bicicleta. Am spalat bicicleta in 3 ture (manual in vale + de doua ori la jet) si inca nu e 100% curatata de noroi. N-am vazut un asa traseu urat intr-o zona atat de frumoasa niciodata. Marea majoritate a concurentilor injurau si blestemau continuu bicicletele incarcate de noroi, faptul ca s-au gandit sa participe dar si organizatorii care n-au modificat traseul pentru a putea fi practicabil.
Dupa doua ore dormite in pat + o ora in masina am inceput sa pedalez la deal pana cand noroiul mi-a blocat ambele roti. Eram pozitionat in primii 15 (la general) cand am facut prima oprire pe traseu pentru a incerca sa curat bicicleta de noroi. Au fost mai multe astfel de opriri si de fiecare data am fost depasit de alti participanti mai tineri, usori si cu niste cauciucuri mai bune pentru noroi. Pe langa noroiul moale precum o mlastina m-am mai zbatut si cu pantele abrupte in care am facut push-bike. Mai mult ca niciodata.
Am terminat concursul in aproape 3 ore. Enorm de mult fata de cele doua ore+ anticipate de mine. Traseul ar fi fost mult mai frumos daca era putin mai uscat sau daca erau evitate zonele in care padurarii au intrat cu masini mari stricand complet drumurile forestiere. Daca in padure a fost o lupta continua dusa cu oboseala si noroiul moale, odata ajuns in varfurile de munte am fost rasplatiti cu peisaje de poveste. Acesta a fost si concursul in care am cazut de cele mai multe ori. In afara celor cateva cazaturi pe lateral din cauza alunecarii pe iarba, radacini ude sau noroi am mai cazut de doua ori foarte spectaculos (peste cap) pe doua dintre cele mai abrupte si grele coborari. N-am patit nimic grav, doar cateva zgarieturi si vanatai.
Ajuns la finish am fost luat cu asalt de mai multi fotografi fiind intrebat daca pot sa-mi fotografieze bicicleta pentru ca ei n-au mai vazut atat de mult noroi pe o bicicleta. Asta in conditiile in care la finish aceasta a fost cat de cat curata.
Am terminat concursul pe locul 10 din 81 de participanti in categorie. Complet multumit de rezultat tinand cont de conditiile in care am concurat. Oboseala datorita lipsei somnului si noroiul mult si moale au facut diferenta.
Cu un echipament nou primit cadou de ziua mea de la familie si cu gandul la “Ai de ma-sa!” am pornit dis de dimineata spre statiunea Moneasa din judetul Arad pentru a participa la Maratonul Mountainbike Mouneasa editia 2014. Dupa semi-esecul organizarii evenimentului de anul trecut asteptarile mele nu erau prea mari. Imi doream sa am parte de vreme buna si sa termin cursa fara nici o accidentare sau problema tehnica.
Cu gandul la “Ai de ma-sa!” inscriptionat pe spatele echipamentului primit am pornit in cursa pe traseul scurt (pentru ca, “hobby”) cam din mijlocul gramezii de ciclisti aliniati la start. O masina de politie ne-a escortat pana la iesirea din statiunea Moneasa, cursa incepand de indata ce s-a intrat pe drumul forestier ce urca pret de 10km. Am folosit timpul petrecut pe asfalt pentru a-mi gasi o pozitie cat mai buna posibil pentru a scapa de ciclistii mai inceti dar si pentru a incerca sa pastrez un contact vizual cu ciclistii aflati pe primele locuri.
Prima urcare (de “doar” 9-10km) a marit destul de mult distanta dintre ciclisti. Mi-am impus un ritm destul de ridicat pentru a depasi cat mai multi ciclisti pe urcare dar si pentru a evita pierderea pozitiei avuta la intrarea pe terenul accidentat. Fiind destul de concentrat la traseu nu am bagat de seama ca dupa primii 5 km deja inaintasem vrem 10-15 pozitii fara sa pierd absolut nici una. Asa am ajuns la primul punct de alimentare pe langa care am trecut in zbor, elanul fiindu-mi repede spulberat de panta abrupta ce se intindea in fata mea. Am urcat-o pe bicicleta aproape in totalitate ceea ce mi-a mai adus inca doua pozitii in clasament, inca o pozitie fiind castigata in acelasi fel la urmatoarea urcare abrupta ce o succeda pe prima. Ajuns in varf am rulat constant pentru 1-2km fara a forta prea mult pentru a ma putea odihni.
Pana la al doilea punct de alimentare am mai castigat doua pozitii depasind un concurent in coborare si inca unul fiind oprit sa-si repare o pana. Pentru ca traseul era de doar 30km am trecut si de al doilea punct de alimentare fara oprire, continuand lupta pentru castigarea cat mai multor pozitii in clasament.
Pe ultima coborare (si cea mai abrupta) eram convins ca o sa rulez in viteza folosindu-ma de seatdrop-ul din dotare dar cei doi ciclisti aflati in fata mea aveau sa-mi strice planul. Nu a trebuit sa insistam mult pana cand unul dintre ei s-a dat la o parte dar cel de-al doilea nu avea sa fie la fel de “prietenos”. Am facut toata coborarea in spatele lui cu franele stranse pana aproape de ghidon, timp in care imi planuiam atacul pe ultima bucata de traseu pe asfalt. Pentru ca bicicleta mea nu e foarte rapida pe drum plat, am rulat in spatele neprietenosului, roata la roata, iar cu aproximativ 200m inainte de final am schimbat pe pinionul mic si m-am ridicat din sa lasand “ciclistul cu tricou albastru” in urma si trecand linia de sosire cu un ecart de 20-30m.
La finish am stiut ca am ajuns printre primii 10 concurenti dar nu stiam cati dintre acestia erau din categoria mea (30-39 de ani). Parintii m-au incurajat spunandu-mi ca sunt pe podium dar cine avea sa-i creada. Eram prea bucuros ca am terminat concursul fara nici un incident si puteam savura radler-ul rece primit de la Ciuc.
Rezultatele partiale aveau sa confirme faptul ca am terminat concursul pe pozitia a 3-a in categorie, ceea ce avea sa-mi aduca si primul podium in fix un an de la prima participare a mea in competitiile de ciclism.
M-am bucurat de podium cu atat mai mult cu cat aici in Slovacia unde se desfasoara aproape toate competitiile la care particip eu, concurenta este foarte mare iar gradul pregatirii concurentilor este mult mai ridicat decat in Romania. Probabil ca acesta a fost primul si ultimul podium castigat dar distractia continua pentru ca “I Ride4Fun”!
Din pacate nu toti au avut parte de distractie. Unii au abandonat din cauza numeroaselor probleme tehnice, din cauza oboselii si un caz de clavicula rupta care a necesitat interventia echipajului salvamont.