In urma cu vreo 12-13 ani eram in facultate si m-am pus in pat mai devreme decat de obicei pentru ca urma sa am un examen in ziua urmatoare la prima ora. M-am tot foit in pat fiind imposibil sa adorm (greu sa adormi mai devreme intr-o camera de camin plina) asa ca pe la ora 1 noaptea am fost intrebat de bunul meu prieten din copilarie daca nu am chef sa merg cu el la un fotbal in celalalt capat de oras, la sala din zona Dacia (Timisoara). N-am stat pe ganduri si la ora doua noaptea eram in sala jucand fotbal. Am ajuns in camera la ora 5 dimineata si am adormit instant. La 7 a sunat ceasul pentru a ma duce la examen. Rupt de oboseala si cu ochii intre-deschisi am fost unul dintre cei 5 care am trecut examenul la Circuite Integrate. Si nu oricum, ci cu nota 9.
Weekendul trecut am fost din nou in zona Dacia din Timisoara dar de aceasta data pentru a participa la nunta bunului meu prieten, acelasi care m-a tarat dupa el la fotbal in acea noapte. Am ajuns acasa in Arad la 4:30 dimineata si dupa un somn de doua ore am pornit spre Valea lui Liman (comuna Tomesti, TM) pentru a participa la un maraton pe bicicleta. Liman Bike Race (2015) a fost unul dintre cele mai scurte si grele trasee pe care le-am parcurs vreodata. Cei 33 de km parcursi in mare parte printr-un noroi moale ce trecea lejer de glezne aproape ca mi-au distrus bicicleta. Am spalat bicicleta in 3 ture (manual in vale + de doua ori la jet) si inca nu e 100% curatata de noroi. N-am vazut un asa traseu urat intr-o zona atat de frumoasa niciodata. Marea majoritate a concurentilor injurau si blestemau continuu bicicletele incarcate de noroi, faptul ca s-au gandit sa participe dar si organizatorii care n-au modificat traseul pentru a putea fi practicabil.
Dupa doua ore dormite in pat + o ora in masina am inceput sa pedalez la deal pana cand noroiul mi-a blocat ambele roti. Eram pozitionat in primii 15 (la general) cand am facut prima oprire pe traseu pentru a incerca sa curat bicicleta de noroi. Au fost mai multe astfel de opriri si de fiecare data am fost depasit de alti participanti mai tineri, usori si cu niste cauciucuri mai bune pentru noroi. Pe langa noroiul moale precum o mlastina m-am mai zbatut si cu pantele abrupte in care am facut push-bike. Mai mult ca niciodata.
Am terminat concursul in aproape 3 ore. Enorm de mult fata de cele doua ore+ anticipate de mine. Traseul ar fi fost mult mai frumos daca era putin mai uscat sau daca erau evitate zonele in care padurarii au intrat cu masini mari stricand complet drumurile forestiere. Daca in padure a fost o lupta continua dusa cu oboseala si noroiul moale, odata ajuns in varfurile de munte am fost rasplatiti cu peisaje de poveste. Acesta a fost si concursul in care am cazut de cele mai multe ori. In afara celor cateva cazaturi pe lateral din cauza alunecarii pe iarba, radacini ude sau noroi am mai cazut de doua ori foarte spectaculos (peste cap) pe doua dintre cele mai abrupte si grele coborari. N-am patit nimic grav, doar cateva zgarieturi si vanatai.
Ajuns la finish am fost luat cu asalt de mai multi fotografi fiind intrebat daca pot sa-mi fotografieze bicicleta pentru ca ei n-au mai vazut atat de mult noroi pe o bicicleta. Asta in conditiile in care la finish aceasta a fost cat de cat curata.
Am terminat concursul pe locul 10 din 81 de participanti in categorie. Complet multumit de rezultat tinand cont de conditiile in care am concurat. Oboseala datorita lipsei somnului si noroiul mult si moale au facut diferenta.
