life is a beautiful ride

Tag: austria (page 1 of 1)

Leithaberg Radmarathon (2022)

Participând an de an la aproximativ aceleași concursuri face ca fiecare text compus după fiecare concurs să fie o elucubrare, în special în cazurile în care nu se întâmplă absolut nimic deosebit în concursul respectiv. Cel puțin nimic deosebit comparativ cu anii precedenți.

Leithaberg Radmarathon e un concurs de șosea din Austria, un concurs la care mai vechii membri ai acestei echipe participă de foarte mulți ani. Anul acesta a revenit în calendarul competițional după o scurtă pauză covidiană, ultima participare fiind în anul 2019.

Read more

Leitha.berg Radmaraton 2019

Dacă la cursa de la Sered am mers complet neantrenat și fără un scop foarte clar, în Austria am ajuns știind încă de acasă că șansele de a rămâne cu grupul lider după cele 4 cățărări sunt atât de mici încât nici măcar nu le-am luat în calcul. Antrenament, antrenament, antrenament. Asta mi-am tot repetat încă de când am plătit taxa de înscriere în cursă, și antrenament a fost.

Read more

Leithaberg Radmaraton (2018)

Oh Leitha! Ce mi-ai facut tu mie? La prima participare in acest concurs – anul trecut – am terminat cu “mini echipa” pe podium reusind sa detronam mult mai experimentatii membri ai Expendables Cycling Team. Am povestit atunci despre asta aici.

Anul acesta s-a decis ca echipele sa fie putin amestecate in ideea de a ne asigura ca prindem din nou podiumul pe echipe, concurenta fiind mult mai serioasa acum. Cum planurile facute de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, in ciuda efortului depus de catre toti membri echipei nu am reusit decat un loc 4 pe echipe. In ceea ce priveste clasamentul general individual, am terminat pe locul 7 in categorie si pe 14 la general – mai slab decat anul trecut.

Read more

Cu placa in Zell am See – Kaprun

Austria are foarte multe statiuni/locuri/partii in care iubitorii sporturilor de iarna pot sa-si faca de cap in vacanta dar noua ne e draga zona Zell am See – Kaprun. Faptul ca zona este impartita (Zell am See la ~2000-2500m altitudine si Kaprun cu partea de sus la peste 3000m) o face mult mai accesibila in caz de vreme rea. Este extrem de putin probabil sa ai parte de vreme rea atat in Zell am See cat si in Kaprun simultan. Daca in Zell am See este ceata si vizibilitate redusa atunci e foarte probabil ca in Kaprun sa fie soare (fiind deasupra norilor).

De la an la an mai apare cate o instalatie de gondole, scaune sau chiar cabina pentru a scurta timpii de asteptare la urcarea pe munca cat mai mult. Partiile sunt excelente (vezi clipul de mai jos) si impartite in toate categoriile: pentru copii, albastre, rosii, negre si free-ride, totul marcat si gandit in detaliu.

Anul asta am petrecut o saptamana in aceasta zona din care doua zile au fost ceva mai aglomerate. Nu stiu daca prin ceva tari a fost vacanta la copii sau nu dar acestia au fost prezenti in numar mare pe partii. Din ce am observat zona este vizitata de foarte multi olandezi. Nu stiu daca este una dintre cele mai apropiate de ei sau pur si simplu le place foarte mult dar cam tot a 3a masina e cu numere de olanda.

Cu o placa noua (all-mountain) mai lata m-am incumetat din nou prin powder dupa ce anul trecut am coborat un sector de free-ride mai mult pe jos decat pe placa. Pe la mijlocul vacantei am avut noroc de zapada proaspata si de soare asa ca toata ziua am stat cu gopro-ul in mana si m-am dat pana m-au lasat picioarele. Nu stiu cum e pe schiuri dar datul cu placa prin zapada de 30-40cm e foarte solicitant pentru picioare.

Am avut parte atat de vreme buna cat si de furtuni de zapada, vant puternic si temperaturi de pana la -14/-15 grade dar nimic nu ne-a dat jos de pe partii in intervalul orar 9-15.

Prin Austria cu Expendables Cycling Team

In primul weekend din Octombrie am avut parte de o vreme numai buna de iesit la o tura lunga pe cursiera prin Austria. A fost un fel de Gran Fondo redus la vreo 20-30 de participanti organizat de baietii din Expendables Cycling Team. La fiecare inceput si sfarsit de sezon competitional ECT organizeaza astfel de iesiri pe trasee mai putin circulate si cunoscute de marea majoritate a participantilor.

De aceasta data au creat o ruta ce traverseaza in mare parte campiile si dealurile pline cu vita de vie. Aceste drumuri pe camp din Austria sunt asfaltate dar foarte putin circulate de masini (practic doar posesorii de vita de vie si cei care au treaba cu munca la camp le folosesc) fiind astfel perfecte pentru biciclisti. Mare parte dintre aceste drumuri formeaza o vasta retea de piste pentru biciclisti, toate fiind marcate corespunzator si avand spatii de odihna din loc in loc.

O parte dintre participanti ii vedeti in poza de mai sus dar la tura lunga de 130km au participat mai multi. Nu sunt prea multe poze facute in timpul turei dar din ce am reusit sa filmez am facut clipul de mai jos.

Urmeaza o perioada cu ture usoare dupa care trecem la un program de antrenament structurat pentru a ne pregati pentru un nou sezon. #ride4fun

Gran Fondo Giro d’Italia Vienna (2016)

Vienna este cunoscut ca un oras prietenos cu biciclistii datorita vastei retele de piste pentru biciclete. Cu toate acestea, a pedala prin inima orasului fara trafic, cu oameni care sa te aplaude si incurajeze, cu politie care sa te ghideze si sa-ti ofere cale libera este o ocazie unica. Aceasta ocazie se numeste Gran Fondo Giro d’Italia Vienna. O competitie pentru ciclisti care ofera oricarui biciclist sansa se a face toate lucrurile descrise mai sus.

Competitia se desfasoara pe trei trasee (Junior pentru copii, Medio Fondo pentru biciclistii de ocazie si Gran Fondo pentru rutieristii antrenati) gandite astfel incat fiecare biciclist sa poata participa indiferent de bicicleta din dotare sau nivelul de pregatire fizica.

M-am inscris din timp la traseul lung – Gran Fondo – pentru a testa in concurs noua bicicleta. Au fost 135 de km cu aproape 1400 metri diferenta de nivel pozitiva dar pe langa ceilalti 656 de biciclisti din pluton am fost nevoit sa lupt si cu urcari foarte abrupte si vant extrem de puternic care ne-a batut din fata pentru vreo 40-50km.

Startul s-a dat din apropiere de parcul de distractii Prater. Au fost doua grupuri care au pornit la o diferenta de 30 secunde iar eu am fost pozitionat in cel de-al doilea grup (asta s-a facut in functie de viteza medie pe care am dat-o la inscriere – multi mincinosi printre cei din fata). Am pornit cu un dezavantaj dar am folosit primii 20 de km din traseu in care cursa a fost neutralizata pentru a castiga cat mai multe pozitii. Asadar, daca la start am fost undeva pe la pozitia 350-400, la finalul segmentului neutralizat (centrul orasului plus putin din malul Dunarii) am ajuns in primii 100. In acest segment au fost (cel putin) doua cazaturi urate care s-au intamplat aproape de mine. Prima cauzata de linia de tramvai (a luat cu ea 3-4 biciclisti) iar a doua de neatentie (a luat cu ea peste 10 biciclisti care s-au dat peste cap din cauza vitezei).

Politia si pompierii au facut o treaba foarte buna de-a lungul intregului traseu blocand toate drumurile si strazile care se intersectau cu traseul. S-a putut astfel pedala pe toata latimea drumului fara grija traficului (asa cum se intampla la alte concursuri).

Imediat dupa startul oficial (~km 20) a inceput nebunia. Viteza a crescut brusc si odata cu ea riscul de accidente. Am incercat sa stau pe marginea plutonului pentru a evita cazaturile si am reusit. N-am apucat bine sa ne incalzim ca am si dat piept cu prima catarare de pe traseu. Lunga de doar 200m dar cu panta medie de 10%. A fost primul test si primul segment in care plutonul s-a imprastiat considerabil. Imediat dupa aceasta scurta urcare a urma o alta mai lunga de 1.5km si masurand tot in jur de 10%. Stiam ca daca reusesc sa raman cu plutonul din fata pana in varf voi avea o sansa sa termin concursul pe o pozitie buna asa ca am dat tot ce am avut pe aceste urcari. Poza de mai jos a fost facuta pe prima urcare.

Ajuns in varful dealului dupa prima catarare serioasa mi-am dat seama ca plutonul din fata (primii 100) s-a rupt in bucati de cate 10-20 biciclisti. M-am uitat putin prin jur si m-am lipit de un astfel de grup alaturi de care am facut si prima coborare pe serpentine. Am reusit sa castig cateva pozitii pe coborare dar nimic grozav. Am preferat sa cobor in fata grupului pentru a evita o eventuala cazatura pe coborare dar odata ajuns jos m-am pozitionat in coada grupului pentru a-mi relaxa putin picioarele pregatindu-ma pentru a doua catarare serioasa din traseu.

A doua catarare mare a fost formata din doua segmente: primul lung de 5.3km cu panta medie de 4% urmat de un alt segment de 2.3km cu panta medie de 5%. Aici lucrurile au inceput sa prinda contur. Grupul nostru s-a rupt in vreo 3 bucati dar am reusit sa ma tin de cei din fata pana in varf. Am facut si coborarea impreuna cu ei dar odata ajunsi jos mi-am dat seama ca nu suntem mai mult de 10 biciclisti ramasi in grup. N-ar fi fost o problema prea mare daca odata trecuti de Tulln nu am fi fost intampinati de un vant extrem de puternic care ne batea din fata.

Am pedalat stand la trena cu schimbul dar intr-un moment de neatentie (fiind distrasi de discutia pe care incerca sa o aiba unul dintre oficialii aflati pe motor cu un biciclist din grupul nostru) vreo 4-5 biciclisti au reusit sa se rupa de grup si sa prinda un usor avans. Dupa alti cativa km am ramas pe traseu doar doi, avand cate un un grup mic in fata si in spate. Am pedalat impreuna cu celalalt biciclist prin rotatie pentru vreo 20-30km dar vantul ne-a omorat picioarele. Aveam un ritm cardiac bun dar picioarele ardeau. Tipul m-a intrebat daca nu vreau sa o lasam mai moale pentru a astepta grupul din spate dar i-am spus ca inca mai sper sa-i ajungem pe cei din fata – vise.

Cu 30 de km ramasi de pedalat am fost ajunsi din spate de un grup format din 15-20 biciclisti care pareau pusi pe fapte mari. M-am infipt in grup undeva pe la mijloc si am evitat sa mai stau in fata pentru tot restul cursei. Fiind un grup destul de maricel am fost escortati de un motor al politiei si unul al oficialilor cursei. Am avut cale libera pana la final unde am sprintat reusind sa devansez 4 membri ai grupului pe final.

A fost un concurs greu dar echilibrat. Am avut parte de un pluton foarte mare la inceput (656 biciclisti), am avut parte de o tura prin centrul Vienei (ocazie unica), de escorta politiei, de drumuri inchise traficului, de spectatori extraordinari pe toata lungimea traseului, de cazaturi urate, de catarari abrupte, de sprinturi, de vant puternic samd. A fost un concurs din care am avut ce invata si totodata un test foarte bun pentru noua bicicleta.

Am terminat concursul in 4h:05, la 20 de minute distanta de locul 1 (la general) clasandu-ma astfel pe locul 47 din 656 la general si pe 23 din 173 in categorie. Un rezultat muncit de care sunt mandru.

Salzkammergut Trophy (2015)

5039 de participanti, 5039 de iubitori de munte si pedalat, 5039 de nebuni care s-au adunat weekendul trecut in zona Salzkammergut din Austria pentru a participa cu mic cu mare la cel mai mare concurs de mountainbiking din Austria – Salzkammergut Trophy 2015.

Unul dintre acei 5039 am fost eu. Cu inima cat un purice m-am aliniat la startul traseului de 76km (Traseul C – albastru), traseu care a avut startul in localitatea Obertraun si finalul in Bad Goisern. Bad Goisern a fost de altfel zona de final pentru toate traseele si totodata punctul principal al acestei competitii.

Fiind putin dezorientat de agitatia din jurul meu am pierdut sansa de a ma pozitiona la start cat mai in fata. Asa s-a facut ca am pornit cam de pe la sfarsitul celei de-a doua treimi din lungul sir de participanti (500 si ceva la numar) aliniati la start.

Am pornit in forta incercand sa castig cat mai multe pozitii inainte de a incepe urcarile pe munte pe singletrail. Primele urcari au fost simple si se puteau face pe bicicleta fara prea mari probleme. De fapt, 99% dintre urcari s-ar fi putut face pe bicicleta daca cei din fata nu se dadeau jos obligandu-i astfel pe toti cei din spate sa faca acelasi lucru. S-a pierdut o gramada de timp in acest mod dar am reusit sa raman cu moralul ridicat datorita peisajelor de poveste de care am avut parte.

Mai jos se vede ca am trecut linia de start fiind pe pozitia 479 (in clasamentul general) dupa care am urcat in clasament pe cum inaintam in cursa. Am reusit sa depasesc cateva sute de participanti in primii 15km pentru ca am avut suficient spatiu de manevra dar odata intrati pe singletrail a fost destul de dificil sa mai avansez prea mult.

————————————————–
00 km time: 00:01:05 00 km rank: 479 – la start
15 km time: 00:57:07 15 km rank: 138
43 km time: 02:53:26 43 km rank: 132
56 km time: 03:44:31 56 km rank: 123
75 km time: 04:28:11 75 km rank: 112 – sosire
————————————————–

Cea mai grea urcare din concurs, cea din Hallstatt (vezi poza de mai jos), am facut-o integral pe bicicleta. N-a fost usor pentru picioare dar a fost o sansa buna pentru a castiga cateva pozitii in clasamentul general. Urcarile au fost lungi, succesive si grele. Daca nu reuseam sa depasesc aici foarte multi biciclisti probabil ca m-ar fi doborat psihic. Pe a doua urcare lunga am vrut sa fac o pauza scurta de 10 secunde pentru a-mi intinde spatele si picioarele. In momentul in care m-am oprit si am pus piciorul jos am avut parte de o durere cumplita in spatele genunchiului si piciorul a ramas blocat pret de cateva secunde. Aceasta a fost singura pauza pe care am facut-o pe traseu. Chiar daca am simtit ca “nu mai pot”, de frica sa nu raman cu picioarele blocate undeva pe munte am hotarat sa nu ma mai opresc pana la final.

Daca pe urcari situatia a stat destul de bine nu acelasi lucru pot sa-l spun despre coborari. Drumurile forestiere de pe munte au fost acoperite cu un fel de pietris marunt si nisipos. Aceasta suprafata nu a fost pe placul bicicletei mele pentru ca am simtit-o pe toata durata coborarilor ca fiind foarte instabila. De frica sa nu cad (asa cum au facut-o multi altii) am coborat putin mai incet fiind astfel ajuns de fiecare data de cativa biciclisti dintre cei pe care i-am depasit pe urcare. Daca ar fi sa calculez timpul/locul in clasament castigat pe urcari cu cel pierdut pe coborari cred ca am iesit pe plus. Pe a doua coborare lunga traseul a ajuns si pe sosea. Aveam in fata mea un Ferrari care rula cu 70km/h (limita impusa de organizatorii concursului) iar eu ma apropiam rapid de el ruland cu 72-73km/h. M-a amuzat putin situatia dar nu am mai apucat sa-l si depasesc pentru ca traseul a facut brusc dreapta si am intrat din nou in padure.

Ultimii ~10km din concurs s-au desfasurat din nou pe sosea si nu au fost lipsiti de incidente. Un mos m-a sicanat in trafic (nestiind probabil ca particip la un concurs care e in plina desfasurare) incercand sa ma scoata de pe sosea in timp ce eu depaseam coloana de masini care rula la viteza redusa. Oamenii care se aflau prin preajma au avut ocazia sa auda un sir lung, tare si clar de injuraturi in limba romana.

Am trecut linia de sosire sprintand in forta fara un motiv anume. Am terminat concursul pe locul 33 din ~160 de participanti in categorie si pe locul 112 din 500 si ceva in clasamentul general, la o ora si 10 minute distanta de locul 1. Tinand cont de pozitionarea proasta avuta la grila de start, de gradul de dificultate al concursului si de faptul ca am facut toate coborarile la viteza mai mica (in siguranta) decat de obicei, locul 33 reprezinta mai mult decat puteam spera de la acest concurs. M-am inscris la acest concurs avand ca scop doar terminarea lui.

Salzkammergut Trophy a fost cel mai greu concurs de mountainbiking la care am participat pana in prezent. Pentru a face o comparatie, la un concurs obisnuit de ~40km cu ~1300m diferenta de nivel (media concursurilor la care particip eu) consum putin peste 1L de apa si de cele mai multe ori trec pe langa punctele de alimentare fara sa ma opresc. La Salzkammergut in schimb am baut aproximativ 5L de apa si am folosit absolut toate punctele de alimentare de pe traseu pentru a lua un nou bidon de apa (primesti un bidon gata umplut, nu trebuie sa astepti sa ti-l umple pe al tau), a bea cola, redbull sau isotonic si a infuleca bucati de banana gata curatata. Voluntarii care ne-au ajutat in aceste puncte de alimentare au fost extraordinari.

Salzkammergut Trophy e un concurs la care as participa din nou cu placere. Poate intr-o data viitoare o sa incerc si traseul de 110km.