Maratonul pe soșea din Prievidza (regiune muntoasă situată în centrul Slovaciei) are unul dintre cele mai ușoare și frumoase trasee din țară. În ciuda faptului că atât orașul cât și regiunea Prievidza sunt înconjurate de munți, traseul ales de organizatori este prin vale. De-a lungul celor 126km de traseu se adună doar puțin peste 700m de cățărare, ceea ce face ca la start să se adune o grămadă de sprinteri.

Problema acestui concurs nu e însă nici traseul și nici concurenții (cu mici excepții) ci faptul că organizatorii se încăpățânează să-l organizeze la fel ca în urmă cu 20 de ani. În ciuda tehnologiei și a intrumentelor disponibile (și folosite de majoritatea organizatorilor altor competiții de același profil), cei responsabiliti cu organizarea competiției preferă să nu ofere concurenților un sistem simplu (online) de înregistrare și de plată (totul fiind făcut manual în ziua concursului, motiv pentru care startul se dă deabia la ora 11:30). Odată înregistrat primești un număr de concurs vechi de zeci de ani, imprimat pe o bucată de mușama și niște ace cu gămălie pline de rugină care trebuie predate înapoi imediat după terminarea concursului. Ei bine, dacă peste aceste aspecte e relativ ușor de trecut cu vederea când ești concentrat pe concurs, faptul că nu există cip pentru cronometrare exactă a unui concurs de șosea nu-l pot înțelege. Sosirea este filmată iar rezultatele finale se fac pe baza urmăririi materialului video. Trist și păcat că în 2020, când tehnologia este la îndemâna oricui, unii se încăpățânează să rămână în urmă. E adevărat că taxa de concurs nu este mare dar sunt convins că toți participanții ar prefera să plătească ceva în plus pentru o cronometrare exactă.

Pe lângă părțile negative legate de organizarea administrativă trebuie să menționez și partea pozitivă. Cel puțin în acest an organizatorii au făcut o treabă excelentă în marcarea traseului și siguranța oferită în trafic de-a lungul concursului. Atăt mașinile și motocicletele de poliție cât și cele ale organizatorilor au blocat cu succes traficul pentru a oferii protecție maximă concurenților. Chapeu!

Am scris deja atât de mult și nu am pomenit însă nimic despre evoluția mea și a echipei în acest concurs. Imediat după startul oficial din afara orașului viteza de rulare a sărit bine de 40km/h și s-a menținut relativ constant pentru prima jumătate de traseu. Am avut norocul să prindem toate barierele de tren posibile dar asta nu a afectat prea mult viteza medie totală a concursului (42.4km/h).

Din cei 5 membrii din echipă anunțați inițial pentru concurs doar 4 au luat startul: Miro, Michal, Shrek si subsemnatul. Shrek a dus trena de câteva ori în prima jumătate pentru că a venit după o săptămână de rapaus și fără pretenții la podium așa cum ne-a obișnuit deja. Miro mi-a spus că speră să fie prezent la sprintul de final așa că planul lui coincidea cu planul meu, mai rămânea de văzut dacă reușesc să trec cu bine peste singura cățărare mai serioasă din traseu aflată la puțin sub 30km de final.

În a doua jumătate de traseu au început atacurile mai serioase. O gramadă de concurenți cu ambiții personale au atacat în valuri în speranța că se vor rupe de pluton înainte de cățărare. Am stat destul de în față în încercarea de a mă alatura unei potențiale evadări dar tot ce am reușit să fac a fost să irosesc o grămadă de energie sprintând la fiecare astfel de atac.

Cu puțin înainte de cățărare un grup de 4 cicliști a reușit cumva să se rupă de pluton și duși au fost. Lipsa unei sincronizări la trenă în pluton a făcut ca distanța față de aceștia să crească de la un kilometru la altul până când a devenit clar că nu mai avem cum să-i ajungem din urmă.

Cățărarea m-a găsit pregătit de această dată (nu ca în urmă cu 3 ani) reușind să stau în fruntea plutonului atât pe urcare cât și pe coborâre. Odată trecuți peste acest hop am rulat lejer până aproape de finalul cursei când au reînceput să apară atacurile. Datorită unui final destul de tehnic și periculos – cu un viraj scurt la 80 de grade cu 300m înainte de sosire – până și cei mai puternici sprinteri au atacat din timp în speranța evitării unui sprint în masă care se putea dovedi extrem de periculos. Cu aproximativ 1.5km înainte de final am fost surprinși de atacul unuia dintre sprinteri și tot ce a mai rămas de făcut a fost să ne batem pentru pozițiile de top 10-15 din clasament.

Am terminat concursul la sprint (unul slab de altfel) pe locul 5 în categorie și pe 11 la general. Cel puțin așa reiese din rezultatele prezentate de organizatori în urma vizionării materialului video de la linia de sosire.

Am avut și eu o cameră montată pe bicicletă iar din materialul filmat am reușit să montez clipul de mai jos.

Sunt mulțumit de evoluție dar speram poate la un rezultat mai bun – sau cel puțin să prind evadarea. Facem mai bine data viitoare. Acum urmează două săptămâni mai lejere după care voi urca din nou pe MTB pentru Stupava Trophy.