Weekendul trecut am participat la inca un concurs “Kaktus Bike Bratislavský MTB maratón” de mountainbike organizat de Kaktus Bike aici in Bratislava. Concursul s-a organizat intr-o zona deloc familiara mie, undeva la marginea orasului in padurile de pe Devinska kobyla (link) dar chiar si asa tot am reusit cea mai buna clasare de pana acum.
M-am inscris inca de acum doua luni la traseul de 34km cu diferenta de nivel 1200m chiar daca initial voiam sa optez pentru traseul lung de 62km cu 2000m diferenta de nivel pozitiva. Pana in prezent am optat de fiecare data pentru trasee intre 30 si 50 de km stiindu-mi limitele. Pe viitor poate reusesc sa trec pragul celor 50km si sa ma arunc in lupta alaturi de ciclisti de cursa lunga. Vorbesc aici despre trasee pe dealuri, prin paduri – adica de concursuri de MTB. Nu pun la socoteala concursul de saptamana viitoare unde o sa duc o lupta continua cu propriile picioare pe o distanta de 117km pentru a incerca sa raman in pluton (dar despre asta intr-un post viitor).
Am participat pentru prima data singur si n-a fost la fel de distractiv. E greu sa te pregatesti, sa te incalzesti, sa mergi la baie avand grija bicicletei sau chiar sa te incurajezi cand esti acolo la concurs printre alte cateva sute de participanti (care habar n-au ca tu nu intelegi o boaba din ce vorbesc ei) singur singurel. Dar am trecut si peste asta. Inainte cu o ora de startul concursului mi-am inceput incalzirea facand ture in zona de start pentru aproximativ 40 de minute. A fost ce-a mai buna incalzire pe care am facut-o inaintea startului unui concurs pana in prezent. Si asta a contat destul de mult in economia primilor 10km din traseu.
La 9:40 m-am oprit din pedalat si mi-am cautat un loc cat mai bun la start. Nu sunt genul de participant care se pune in prima linie si pe urma ii incurca pe toti cei care se chinuie sa-l depaseasca imediat dupa start (asa cum de altfel sunt foarte multi), dar am cautat un loc intre primii 30-40 de participanti – din 200 si ceva cati eram la linia de start.
Am inceput cursa in forta profitand de faptul ca eram deja incalzit. Dupa cateva sute de metri de pedalat pe asfalt am intrat in padure. Pe prima urcare mai serioasa am pierdut cateva minute bune din cauza indivizilor (si individelor) care s-au gandit ca au o sansa in plus daca se pozitioneaza in primele linii la start. O urcare putin mai nervoasa si toti s-au dat jos de pe bicicleta incepand lupta cu aceasta prin noroi alunecos. S-a creat putina agitatie din are am reusit sa ies destul de repede dar am mai pierdut timp incercand sa-mi scutur noroiul de pe SPD-uri care nu voiau nicicum sa mai intre in pedale.
Dupa acea prima urcare s-au format mai multe grupuri de cate 7-8-10 ciclisti si tot ce am facut in urmatorii 15-20km a fost sa ma tin de un astfel de grup care mergea putin mai tare decat sunt eu obisnuit. Am fost norocos sa nimeresc cu ei pentru ca m-au tinut in priza pana aproape de finalul cursei. Spre suprinderea mea, am rezistat destul de mult cu 170-175bpm fara sa ma dau de ceasul mortii in cateva zeci de metri.
Pe traseul de 34km au fost doua puncte de alimentare pe care le-am sarit din schema in incercarea de a mai castiga putin timp si a evita o iesire din ritm. Timpul castigat aici l-am pierdut in ultimii 15km din cauza noroiului ce s-a adunat pe caseta impidicand lantul sa mai stea linistit pe pinionul cel mic. Am piedut ceva timp din cauza asta dar spre deosebire de altii care si-au rupt cadrul bicicletei in timpul concursului eu am fost norocos.
Inainte de a intra in oras, pe una dintre ultimele coborari mai nervoase am reusit sa sperii cativa spectatori aflati pe marginea traseului. In fata mea a cazut destul de rau un el (sau o ea) si in incercarea de a vedea daca a patit ceva grav am iesit de pe traseu si am nimerit intr-un canal plin de resturi de crengi, frunze si noroi. Intr-o fractiune de secunda suspensia spate m-a aruncat in sus reusind sa merg pret de cativa metri doar in roata din fata. Am reusit sa nu cad prea rau dar furca n-a scapat fara cateva zgarieturi. Se mai intampla.
In oras, chiar inainte de finish organizatorii au ales o coborare foarte abrupta unde multi participanti au invatat vrand/nevrand cum se sare peste ghidon. Am stiut de aceasta coborare abrupta si mi-am lasat scaunul mai jos inainte de a intra pe ea pentru mai mult echilibru. Avantaj seat-drop!
Am terminat concursul in forta pe o pozitie nesperat de buna. Locul 23 dintr-un total de 119 participanti care au terminat concursul in aceeasi categorie cu mine este extrem de bun tinand cont ca principalul meu scop e sa termin concursurile in prima jumatate a clasamentului. De data asta a fost in primul sfert si nu pot decat sa sper ca o sa raman acolo.
A fost (inca) un concurs foarte bine organizat, fara scandaluri, fara participanti nemultumiti. Punctele de alimentare au fost pozitionate bine pe traseu iar voluntarele atente la participanti (te serveau si din mers daca nu voiai sa te opresti pe loc). Echipajul medical a fost prezent si aproape de concurentii care au avut nevoie de ajutorul lor. S-au facut si doua transporturi la spital cu cei care s-au lovit mai tare. Masa de la sfarsitul concursului este singurul minus pe care l-am gasit. In loc de o masa calda s-a optat pentru un sandwich rece cu sunca – prea sec. Dupa premiere a existat si o tombola cu premii substantiale, marele premiu fiind o bicicleta Specialized 29er pe care din pacate n-am castigat-o 🙂
La sfarsitul saptamanii ma asteapta o noua provocare, o cursa pe sosea. Am mai participat pe cursiera la un time-trial de doar 6km dar de data asta va fi altceva. 117km de suferinta, 117km in care tot ce pot sa fac e sa incerc sa raman in pluton. Anul trecut plutonul a avut o medie de 41km/h pe o distanta de 93km. Sper macar sa fie distractiv.
