Încă unul și am terminat cu seria de concursuri MTB XCM Škoda Bike Open Tour pentru 2023. Cu Škoda XCM Levočské Vrchy 2023 încheiat, eram pregătit să fac o recenzie mai dură decât de obicei dar, m-am gândit că poate supărările exprimate pe Strava au fost făcute la cald, când încă eram sub tensiunea cursei și încă dezamăgit de rezultat. Asta până când am văzut că punctele negative exprimate au fost împărtășite și de alți concurenți de pe traseul lung – ba mai mult, unii nu au fost atât de norocoși în gestionarea traseului și s-au ales cu căzături mai nasoale decât a mea.
Levoča
Levoča este un oraș din regiunea Prešov din estul Slovaciei, cu o populație de 14.700 de locuitori. Orașul are un centru istoric cu un zid bine conservat, o biserică gotică cu cel mai înalt altar din lemn din lume, sculptat de maestrul Pavol din Levoča, și multe alte clădiri renascentiste.
Practic, întreg centrul vechi al orașului (cetatea) face parte din patrimoniu UNESCO. Un loc extrem de frumos și oarecum perfect pentru a găzdui zona de start/finish a unei competiții sportive precum un concurs de MTB.
Am sosit în Levoča încă de Vineri seara și am făcut prima oprire la cinema – locul de unde mi-am ridicat pachetul de start. Chiar dacă am ajuns cu o întârziere de 8 minute, voluntarii au fost amabili și mi-au dat pachetul de start pentru a nu mai pierde timp în dimineața concursului.
Cu pachetul de start ridicat am mai condus încă 300m până la cazare. Am ales să ne cazăm chiar în centrul vechi, într-o casă foarte veche, recondiționată de o familie pentru a putea fi închiriată. Splendid.
Organizarea
Întreg concursul a fost organizat în spiritul conservării mediului. Nu am găsit în pachetul de start sumedenia de pliante irelevante, care oricum ajung la coșul de gunoi. În schimb, în pachet am găsit o hartă a centrului orașului cu toate punctele de atracție explicate și indicate, un gel, un flacon de magneziu, numărul de start și 3 bucăți de funie (pentru a lega la propriu numărul de concurs de bicicletă) – fără fașete de plastic.
Organizatorii au ales să folosească întreg centrul orașului în organizarea concursului. Astfel, zona de start/finish a fost în inima cetății, masa de după concurs se putea lua dintr-o clădire aflată în cealaltă parte a centrului, zona de dușuri și spalatul bicicletelor undeva la marginea cetății, pe zidul care o împrejmuiește, pentru zona de băuturi și cafea au fost folosite două localuri din oraș iar pentru ridicarea numerelor de concurs a fost folosită clădirea teatrului.
Inedit, diferit și inteligent – astfel a fost pusă în valoare toată cetatea, nu doar o mică parte dintr-un parc cum se întâmplă de obicei.
Concursul
Toate bune și frumoase până aici. Nimic rău de spus despre locație și organizare în general dar, nu același lucru pot să-l spun despre alegerea și pregătirea traseelor.
Despre partea tehnică (dificultate) nu vreau să spun prea multe pentru că acolo e subiectiv. Tehnica unora e mai bună decât a altora, iar alții poate sunt dispuși să-și asume mai multe riscuri pe anumite coborâri. Cert e că nu-mi aduc aminte ultimul concurs la care am fost nevoit să fac push-bike pe coborâre pentru a mă asigura că ajung întreg la finish. Unii au reușit să coboare o pantă extrem de abruptă, un segment care nu sunt convins că e nici măcar o rută de hiking. Mi-a fost destul de greu sâ cobor panta chiar și pe lângă bicicletă, iar fără un seat-dropper nici nu cred că aș încerca să o fac pe bicicletă. Dar, am să consider acest punct o lipsă a mea de încredere și faptul că nu am cunoscut traseul dinainte (cei care au mai făcut această coborâre au știut exact la ce să se aștepte pe când pe mine m-a luat complet prin surprindere).
Dar vreau să mă exprim în legătură cu porțiunile de traseu (coborâri și urcări deopotrivă) în care iarba nu doar că nu a fost tăiată, dar nici măcar nu s-a trecut pe acolo cu un ATV pentru a o pune la pământ. Urcări abrupte, dificile, în care viteza de rulare era atât de mică încât tot soiul de albine, gâze și alte gongi te mâncau de viu. A fost o adevărată provocare să rămâi pe bicicletă în timp ce cu o mână trebuia să te ferești de muște și cu cealaltă să încerci să păstrezi bicicleta dreaptă rulând prin iarbă înaltă de 1m.
Pe coborâri lungi și rapide nici nu are sens să explic cât de periculos este să nu vezi ce este sub iarba prin care zbori – la propriu. Așa mi-am luat și singura căzătura de pe traseu, coborând în viteză (în speranța ca organizatorii au verificat și eliminat orice prezenta un pericol pe traseu – mai ales că în anii trecuți s-a plecat de aici cu oase rupte) am prins un bolovan cu roata din față și am zburat direct peste ghidon în iarbă. În afara timpului pierdut nu am pățit nimic dar am citit că alții nu au fost la fel de norocoși.
Nu știu cine a creat aceste trasee dar am impresia că au fost făcute doar pe e-bike, și cu speranța că partitipanții vor vedea tot ce are zona mai frumos într-o singură tură. Într-adevăr, zona este superbă dar alegerea traseelor a fost foarte neinspirată. Traseul lung a avut mare parte din urcări extrem de abrupte, unele chiar de două ori. Urcări abrupte și lungi în câmp deschis, în pădure pe noroi (push-bike), prin iarbă extrem de mare (unde te mâncau gângăniile) urmate de coborâri în viteză prin iarbă foarte mare.
Au existat și elemente de ciclocross/gravel, precum un pod care nu putea fi traversat nici pe bicicletă și nici pe lângă aceasta. Datorită lațimii foarte mici a acestuia ghidonul nu încăpea, singura soluție a fost să ridic bicicleta pe roata din spate și să o imping – pod pus pe traseu de două ori.
Traseul Family – a cărui unic scop ar trebui să fie încurajarea celor mici de a se apuca de acest frumos sport – a avut porțiuni atât de grele încât a fost nevoie de push-bike pe anumite porțiuni (nu mai spun cum au sărit tot felul de albine și gâze pe noi în acest timp).
Concluzie
Am început acest concurs cu speranțe mari atât la un loc bun în clasament cât și la o tură frumoasă printr-o zonă perfectă pentru MTB. Din păcate am rămas cu amintirea vizitării unui oraș frumos (patrimoniu UNESCO) și cu gustul amar lăsat de traseul din concurs.
Am terminat concursul pe locul 7 în categorie și pe 13 la general, dezamăgit, lovit și dărâmat de căldura toridă de afară. Îmi e greu să spun dacă voi reveni în Levoča în viitor. Pentru moment mă gândesc doar la următorul concurs, în Svit, ultimul din seria Škoda Bike Open Tour.
