Pandemie, copil mic, extrem de mult de lucru … toate acestea au venit sau au început în 2020 și totul s-a schimbat de atunci, lucru valabil și pentru competițiile sportive de orice fel. Toate concursurile au fost amânate sau anulate iar antrenamentele au devenit mai mult ture ușoare de plimbat pe bicicletă sau în casă, pe trainer.
După ce mai multe concursuri din Slovacia au fost anulate sau amânate din cauza evoluției negative a pandemiei, o primă oază de speranță a venit tocmai din Italia. Sellaronda Hero, un eveniment/concurs la care eram înscris încă din 2019 – anulat în 2020 datorită pandemiei – a fost anunțat pentru luna iunie a acestui an. Toate bune și frumoase dar Hero nu e tocmai un concurs cu care ai vrea să deschizi sezonul competițional. Indiferent cât de antrenat și pregătit te-ai simții tot e nevoie de 1-2 concursuri pentru a intra în ritmul și atmosfera unei competiții. Astfel am decis să particip la Rocaa MTB Lipova 2021, concurs desfășurat cu exact o săptămână înaintea celui din Italia.
E a doua mea participare la acest concurs de MTB desfășurat pe dealurile din zona Lipovei arădene și pot spune că a venit întru-un moment oportun. Cu un traseu Race (45km cu vreo 800m cățărare) și un traseu Open (25km cu 250m cățărare) puse la dispoziția bicicliștilor, alegerea mea a fost să merg pe cel Race – fără nici un gând la o poziție pe podium, pur și simplu aveam nevoie de un concurs înainte de a lua la trântă mai marii Dolomiți.
Am pornit de la start din rândul al doilea iar după câteva sute de metri a și început prima cățărare pe un asfalt distrus. Dupa căteva alte sute de metri de cățărare pulsul mi-a ajuns în maximul pe acest an – 195bpm. Am fost surprins să văd o valoare atât de mare pe ecranul Garmin-ului dar eram oarecum satisfăcut că eram încă cu grupul lider.
După prima cățărare mi-am dat seama că grupul lider din care făceam parte număra doar 6 sau 7 cicliști iar în urma noastră nu se zărea niciun alt concurent. Am avut un moment de ezitare în care am crezut că suntem pe un traseu greșit dar marcajul (impecabil) m-a asigurat că suntem bine, doar ceva mai rapizi decât restul concurenților.
Ajunși la a doua cățărare am fost nevoiți să ne luptăm atât cu panta abruntă cât și cu concurenții de pe traseul Open (care în mare parte făceau push-bike). Am tras de mine cât s-a putut dar cu vreo 200m înainte de vârf m-am simțit nevoit să scad puțin ritmul pentru că pedalam deja de o bună bucată de vreme “în roșu”. Tot aici s-a și spart grupul din care am făcut eu parte. 4 au luat-o înainte și n-au mai fost ajunși iar unul a rămas în urma mea.
Această a doua cățărare a fost cam pe la km 10, ceea ce înseamnă că am pedalat de unul singur pentru tot restul traseului. Am încercat să mențin un ritm suficient de ridicat pentru a nu fi ajuns din urmă dar pedalând de unul singur nu am mai reușit să cresc pulsul la valori de peste 175-176bpm.
M-am luptat cu câini de stână (fiind fugărit pe o cățărare destul de serioasă), cu iarba înaltă cât bicicleta și cu oile care s-au hotărât să traverseze traseul pe cea mai rapidă coborâre din concurs.
Am terminat concursul pe locul 5 la general, cu un timp de 1h50m. Sunt mulțumit de rezultat pentru că mai mult chiar nu s-a putut dar nu sunt mulțumit de forma fizică pe care o am cu o săptămână înainte de cel mai greu concurs la care am participat vreodată.
Jos pălăria în fața organizatorilor pentru modul în care au reușit să organizeze acest eveniment.
