Inca mahmur si destul de obosit din cauza “teambuilding-ului”, m-am trezit la 6 dimineata si am luat calea Sered-ului pentru a participa in premiera la un concurs pe sosea – Sereďmaratón. De cand m-am trezit si pana la startul concursului am regretat ca nu m-am odihnit asa cum trebuia inainte de acest concurs.
Ai de ma-sa! Asta mi-am spus in gand de nenumarate ori de-a lungul celor 117km de suferinta si chin. Ai de ma-sa! da’ lung e. Ai de ma-sa! ce ritm ridicat tin astia. Ai de ma-sa!, cine m-a pus sa vin?! Ai de ma-sa! dar lunga si abrupta mai e urcarea asta. Ai de ma-sa! ca am ramas singur. Ai de ma-sa! ce vant puternic imi bate din fata. Si lista poate continua pentru ca in cele aproape 4 ore de pedalat multe “regrete” mi-au trecut prin minte.
Start-ul s-a dat in orasul Sereď, dar pana la iesirea din acesta am fost escortati si tinuti gramada ruland cu viteza redusa. Odata iesiti de pe strazile inguste ale orasului masina politiei si organizatorii aflati pe motociclete au accelerat, moment in care s-a produs o dezordine totala pe sosea si tot ce aveam in minte a fost: Ai de ma-sa!, sper sa nu cad. Cursele de sosea sunt complet diferite de cele de MTB, riscul de a cadea fiind mult mai mare.
Am fortat inca de la inceput incercand sa stau in pluton pentru a ma feri de vantul destul de puternic ce batea din toate directiile. Primii 10-15km am reusit sa stau in coada plutonului dar incetul cu incetul acesta s-a spart in grupuri mai mici de 15-20 de ciclisti. Am reusit sa ma lipesc de un astfel de grup care mergea decent, dar mult peste viteza cu care eram eu obisnuit in plimbarile pe cursiera. Rulam cu o viteza medie de 40-45km/h fiind atent la miscarile celorlalti, la eventuale obstacole sau gropi de pe drum pentru a evita o cazatura.
La km-ul 70 a inceput cea mai grea si lunga urcare din concurs, moment in care grupul meu s-a imprastiat pe toata lungimea urcarii. Am fost printre primii 3-4 care au ajuns in varf unde se afla si singurul punct de alimentare de pe traseu. Nu m-am oprit pentru ca inca aveam mai mult de un bidon cu apa si un baton in buzunar. Am inceput coborarea de pe munte pe serpentine, ruland la vale pe acestea cu aproape 60km/h. Aici am pierdut cu totul contactul cu grupul meu, iar pentru urmatorii 30 de km am pedalat de unul singur. In mare parte impotriva vantului, pe drumul plin de urcari si coborari nu foarte abrupte dar multe la numar. Plutonul din capul cursei avea deja un avantaj consistent si stiam ca nu sunt sanse sa ma apropii de ei. Nu de unul singur. Asa ca tot ce am facut a fost sa tin un ritm cat de cat ridicat conservand energie pentru finalul cursei.
Cu 20km inainte de final am ajuns din urma doi concurenti si ne-am organizat impreuna reusind sa pastram un ritm mai ridicat (~45-48km/h) pana aproape de final. Inainte de intrarea in oras cand mai aveam putin sub 5km, m-am ridicat pe pedale si am fortat putin lasand grupul in urma pentru a evita un eventual sprint in 3 pe ultima linie dreapta.
Am terminat concursul pe pozitia 34 in categorie (dupa ultima numaratoare) ceea ce e foarte bine. A fost o experienta noua. Au fost 3 ore si 44 minute de suferinta cumplita dar nu exista regrete. A fost ceva nou pentru mine dar n-as putea spune ca abia astept o noua participare la un astfel de concurs. E nevoie de foarte multa atentie atunci cand rulezi la viteze atat de mari alaturi de alti 10-20-30 de participanti, toti imprevizibili.
Chiar daca am fost foarte departe de podium tot n-am parasit Sered-ul fara un premiu. Am castigat la tombola o pereche de sosete pentru pedalat.
