Cu un echipament nou primit cadou de ziua mea de la familie si cu gandul la “Ai de ma-sa!” am pornit dis de dimineata spre statiunea Moneasa din judetul Arad pentru a participa la Maratonul Mountainbike Mouneasa editia 2014. Dupa semi-esecul organizarii evenimentului de anul trecut asteptarile mele nu erau prea mari. Imi doream sa am parte de vreme buna si sa termin cursa fara nici o accidentare sau problema tehnica.
Cu gandul la “Ai de ma-sa!” inscriptionat pe spatele echipamentului primit am pornit in cursa pe traseul scurt (pentru ca, “hobby”) cam din mijlocul gramezii de ciclisti aliniati la start. O masina de politie ne-a escortat pana la iesirea din statiunea Moneasa, cursa incepand de indata ce s-a intrat pe drumul forestier ce urca pret de 10km. Am folosit timpul petrecut pe asfalt pentru a-mi gasi o pozitie cat mai buna posibil pentru a scapa de ciclistii mai inceti dar si pentru a incerca sa pastrez un contact vizual cu ciclistii aflati pe primele locuri.
Prima urcare (de “doar” 9-10km) a marit destul de mult distanta dintre ciclisti. Mi-am impus un ritm destul de ridicat pentru a depasi cat mai multi ciclisti pe urcare dar si pentru a evita pierderea pozitiei avuta la intrarea pe terenul accidentat. Fiind destul de concentrat la traseu nu am bagat de seama ca dupa primii 5 km deja inaintasem vrem 10-15 pozitii fara sa pierd absolut nici una. Asa am ajuns la primul punct de alimentare pe langa care am trecut in zbor, elanul fiindu-mi repede spulberat de panta abrupta ce se intindea in fata mea. Am urcat-o pe bicicleta aproape in totalitate ceea ce mi-a mai adus inca doua pozitii in clasament, inca o pozitie fiind castigata in acelasi fel la urmatoarea urcare abrupta ce o succeda pe prima. Ajuns in varf am rulat constant pentru 1-2km fara a forta prea mult pentru a ma putea odihni.
Pana la al doilea punct de alimentare am mai castigat doua pozitii depasind un concurent in coborare si inca unul fiind oprit sa-si repare o pana. Pentru ca traseul era de doar 30km am trecut si de al doilea punct de alimentare fara oprire, continuand lupta pentru castigarea cat mai multor pozitii in clasament.
Pe ultima coborare (si cea mai abrupta) eram convins ca o sa rulez in viteza folosindu-ma de seatdrop-ul din dotare dar cei doi ciclisti aflati in fata mea aveau sa-mi strice planul. Nu a trebuit sa insistam mult pana cand unul dintre ei s-a dat la o parte dar cel de-al doilea nu avea sa fie la fel de “prietenos”. Am facut toata coborarea in spatele lui cu franele stranse pana aproape de ghidon, timp in care imi planuiam atacul pe ultima bucata de traseu pe asfalt. Pentru ca bicicleta mea nu e foarte rapida pe drum plat, am rulat in spatele neprietenosului, roata la roata, iar cu aproximativ 200m inainte de final am schimbat pe pinionul mic si m-am ridicat din sa lasand “ciclistul cu tricou albastru” in urma si trecand linia de sosire cu un ecart de 20-30m.
La finish am stiut ca am ajuns printre primii 10 concurenti dar nu stiam cati dintre acestia erau din categoria mea (30-39 de ani). Parintii m-au incurajat spunandu-mi ca sunt pe podium dar cine avea sa-i creada. Eram prea bucuros ca am terminat concursul fara nici un incident si puteam savura radler-ul rece primit de la Ciuc.
Rezultatele partiale aveau sa confirme faptul ca am terminat concursul pe pozitia a 3-a in categorie, ceea ce avea sa-mi aduca si primul podium in fix un an de la prima participare a mea in competitiile de ciclism.
M-am bucurat de podium cu atat mai mult cu cat aici in Slovacia unde se desfasoara aproape toate competitiile la care particip eu, concurenta este foarte mare iar gradul pregatirii concurentilor este mult mai ridicat decat in Romania. Probabil ca acesta a fost primul si ultimul podium castigat dar distractia continua pentru ca “I Ride4Fun”!
Din pacate nu toti au avut parte de distractie. Unii au abandonat din cauza numeroaselor probleme tehnice, din cauza oboselii si un caz de clavicula rupta care a necesitat interventia echipajului salvamont.
