In primul weekend din Octombrie am avut parte de o vreme numai buna de iesit la o tura lunga pe cursiera prin Austria. A fost un fel de Gran Fondo redus la vreo 20-30 de participanti organizat de baietii din Expendables Cycling Team. La fiecare inceput si sfarsit de sezon competitional ECT organizeaza astfel de iesiri pe trasee mai putin circulate si cunoscute de marea majoritate a participantilor.

De aceasta data au creat o ruta ce traverseaza in mare parte campiile si dealurile pline cu vita de vie. Aceste drumuri pe camp din Austria sunt asfaltate dar foarte putin circulate de masini (practic doar posesorii de vita de vie si cei care au treaba cu munca la camp le folosesc) fiind astfel perfecte pentru biciclisti. Mare parte dintre aceste drumuri formeaza o vasta retea de piste pentru biciclisti, toate fiind marcate corespunzator si avand spatii de odihna din loc in loc.

O parte dintre participanti ii vedeti in poza de mai sus dar la tura lunga de 130km au participat mai multi. Nu sunt prea multe poze facute in timpul turei dar din ce am reusit sa filmez am facut clipul de mai jos.

Urmeaza o perioada cu ture usoare dupa care trecem la un program de antrenament structurat pentru a ne pregati pentru un nou sezon. #ride4fun